Bănci și Asigurări

Grupul francez Crédit Agricole a preluat controlul agregatorului de conturi bancare Linxo

Francezii de la Crédit Agricole, una dintre cele mai mari bănci din Europa, au preluat controlul start-up-ului Linxo, un agregator de conturi bancare cu 81 de angajaţi. 

Prezentă din 2016 în acţionariatul acestei companii, Crédit Agricole îşi va creşte participaţia până la 85%, sub rezerva unui acord de reglementare şi pentru o sumă care nu a fost dezvăluită, prin intermediul fondului său de investiţii Fireca şi al filialei sale specializat în plăţi, Crédit Agricole Payment Services.

„Această achiziţie face parte din proiectul grupului Crédit Agricole care are ca scop să facă plăţile o pârghie majoră pentru loialitatea şi cucerirea clienţilor", a spus grupul într-un comunicat de presă, conform publicaţiei franceze Les Echos. Agregatorul de conturi bancare Linxo va putea ajuta banca să câştige un punct de participare într-o competiţie majoră: cea a iniţierii plăţii în numele terţilor.

În ceea ce priveşte plăţile, băncile şi-au schimbat abordarea. În cursul anilor 2010, s-au născut jucătorii inovatori în domeniul plăţilor şi informaţiilor bancare, fără ca grupurile bancare să perceapă pericolul: ca un intermediar să se plaseze între client şi bancă, până la marginalizarea acesteia din urmă. Acum băncile încearcă să recapete controlul. Acest lucru este evidenţiat în special prin preluarea start-up-ului Linxo de către grupul Crédit Agricole. Linxo se prezintă ca asistent bugetar pentru persoane fizice: le oferă utilizatorilor o vedere consolidată a conturilor lor. Descărcat de 2,8 milioane de ori, agregatorul Linxo are 350.000 de utilizatori pe zi. Ramona Cornea

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.