Bănci și Asigurări

Gigantul bancar HSBC concediază sute de persoane la braţul de investiţii al băncii

Gigantul bancar HSBC concediază sute de persoane la...

Autor: Alex Ciutacu

30.05.2019, 19:50 325

Gigantul bancar HSBC vrea să concedieze sute de persoane din divizia de investiţii a băncii în încercarea de a-şi reduce costurile, potrivit unor surse citate de Bloomberg care scot la iveală planurile CEO-ului John Flint.

Cel puţin 500 de locuri de muncă ar putea fi eliminate la nivel global, deşi numărul oficial al poziţiilor care vor fi eliminate nu a fost transmis încă.

Greg Guyett, care a preluat recent controlul diviziei de global banking, se va ocupa de aceste reduceri de personal, potrivit surselor.

Reducerile de personal ar trebui să înceapă la mijlocul lunii iunie şi vor fi finalizate spre sfârşitul anului. Acestea fac parte dintr-o schemă mai amplă de restructurare a creditorului, şi marchează ultima etapă a proiectului de reorganizare denumit „Project Oak”.

„Liniile de business şi cele operaţionale sunt reevaluate constant pentru a fi siguri că avem oameni în poziţiile necesare în locurile potrvite”, a declarat HSBC.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO