Bănci și Asigurări

Garanti BBVA Credite de Consum lansează un credit verde pentru clienţii persoane fizice care cumpără produse sustenabile, precum maşini sau biciclete electrice, panouri solare sau o casă verde, cu o dobândă de la 10,5%

Garanti BBVA Credite de Consum lansează un credit verde...

Autor: Roxana Rosu

16.09.2021, 12:34 341

Garanti BBVA Credite de Consum, parte a Grupului Garanti BBVA România, lansează primul său credit verde pentru clienţii persoane fizice care vor sa facă achiziţii sustenabile, precum maşini sau biciclete electrice, panouri solare sau o casă verde, cu o dobândă de la 10,5%.

Clienţii pot lua un credit de consum negarantat, cu o valoare de până la 400.000 de lei, pentru o perioada de maximum 60 de luni. Garanti va acoperi din fonduri proprii ultimele două rate.

„ Ştim că aportul major la inversarea impactului schimbărilor climatice provine din industrie, însă, chiar şi aşa, în calitate de consumatori, putem să ne aducem contribuţia la această schimbare, orientându-ne către produsele mai prietenoase cu mediul. Prin lansarea primului nostru credit verde, dorim să-i sprijinim pe români să contribuie la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi aş dori să subliniez că nu ne limităm când vine vorba despre produsele care pot fi achiziţionate prin creditul verde, indiferent că este vorba despre cumpărarea unei maşini electrice, achiziţionarea de panouri solare sau baterii pentru o casă verde sau a unor aparate cu un consum redus de energie”, a declarat Tolga Banyocu, Director General, Garanti BBVA Credite de Consum.

Comisionul de analiză şi administrare este zero.

Garanti BBVA Credite de Consum face parte din Grupul financiar Garanti BBVA România, care reuneşte şi Garanti BBVA şi Garanti BBVA Leasing.

Grupul Garanti BBVA România este deţinut de Garanti BBVA Turcia (TGB), al cărui acţionar majoritar este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO