Bănci și Asigurări

Garanti Bank a obţinut anul trecut un profit net de 111 milioane de lei

Garanti Bank a obţinut anul trecut un profit net de 111...

Autor: Departamentul Economic

30.04.2019, 10:59 272

Garanti Bank a obţinut anul trecut un profit net de 111 milioane de lei, la venituri operaţionale de 428 de milioane de lei, instituţia având o cotă de piaţă de 2,28% în funcţie de active, informează un comunicat al băncii remis bursei.

La 31 decembrie 2018, Garanti Bank îşi desfăşura activitatea printr-o reţea cu acoperire naţională de 78 de agenţii (acelaşi număr de agenţii ca şi la finele anului 2017), 218 ATM-uri şi 11.493 POS-uri (faţă de 12.204 POS-uri la 31 decembrie 2017). Numărul de clienţi ai Băncii a scăzut uşor cu 1,6%, ajungând la peste 409.000 la 31 decembrie 2018, în timp ce numărul de carduri de debit şi de credit a depăşit 302.000.

În anul 2018, Banca şi-a îmbunătăţit produsele şi serviciile şi a dezvoltat produse noi, după cum urmează: Lansarea proiectului deschiderii de conturi curente speciale pentru plata defalcată a TVA; Lansarea unei noi interfeţe a serviciului de internet banking “Garanti Online”; Introducerea unei metode alternative de autentificare în serviciul „Garanti Online” destinat persoanelor fizice, care presupune transmiterea de notificări necesare autentificarii prin intermediul aplicaţiei de mobile banking; Încheierea unui parteneriat financiar cu Banca Europeană de Investiţii („BEI”) prin intermediul căruia se facilitează accesul la finanţare pe termen mediu şi lung a companiilor, inclusiv a femeilor antreprenor; La începutul anului 2019, Banca a reluat discuţiile cu APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) în vederea semnării unei convenţii noi privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii schemelor de sprijin implementate de APIA (Convenţia SAPS).

În anul 2019, Banca are în vedere următoarele proiecte de introducere sau îmbunătăţire a serviciilor existente acordate clientelei: Extinderea maturităţii depozitelor la termen prin lasarea unui nou depozit cu maturitate la 15 luni; Serviciul de alerte SMS va fi oferit clienţilor persoane fizice; Implementarea proiectului API in contextul cerintelor PSD2 cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru autentificarea strictă a clienţilor şi standardele deschise, comune şi sigure de comunicare; Activarea serviciului de internet banking „Garanti Online”, fără a fi necesară prezenţa fizică a clientului în agenţiile Garanti Bank; Reînnoirea platformei folosită ca şi interfaţă pentru ATM-uri; Reînnoirea aplicaţiei mobile banking pentru persoane fizice cu nou aspect şi aceleaşi funcţionalităţi ca în serviciul de internet banking „Garanti Online”, şi dezvoltarea unei aplicaţii mobile banking pentru companii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO