Bănci și Asigurări

Florin Dănescu, preşedinte executiv al ARB: Creditul comercial este de zece ori mai scump decât creditul bancar

Florin Dănescu, preşedinte executiv al ARB: Creditul...

Autor: Mircea Nica, Claudia Medrega

02.11.2023, 00:07 2932

Cei care apelează la varianta de finanţare prin credit comercial practic se finanţează de zece ori mai scump decât prin creditul bancar, în timp ce în privinţa valorii creditul comercial ajunge la 70 mld. euro, fiind de trei ori mai mare decât creditul bancar pentru firme, susţine Florin Dănescu, preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

„Creditul bancar, aşa cum îl percepm noi, este mai ieftin decât alte tipuri de credite. Creditul comercial pe care îl luăm noi în România, prin diferenţa de preţ pentru cei care îşi iau acest credit comercial, dacă comparăm cu preţul creditului de la bănci, este criticat, respins, până aflăm că ne finanţăm de zece ori mai scump, nu ştim asta. Creditul comercial este de trei ori mai mare decât cel bancar şi se ridică la 70 mld. euro. Stăm într-un mediu în care ni se transmite prin interese economice altceva“, a declarat Dănescu la conferinţa de prezentare a proiectului Antreprenoriat de top privind creşterea educaţiei financiare a antreprenorilor din România, eveniment la care ZF este partener media.

Referindu-se la importanţa educaţiei financiare în mediul de business, Florian Neagu, director, Direcţia Stabilitate Financiară din BNR, a menţionat că firmele de succes în România sunt conduse de oameni cu studii superioare şi un nivel de alfabetizare financiară peste medie.

El a subliniat şi importanţa faptului ca antreprenorii, oamenii de afaceri, să facă distincţie între buzunarul firmei şi buzunarul propriu.

„Aceste firme şi-au ţinut bilanţurile în ordine, s-au asigurat să fie conform bunelor practici promovate inclusiv de către mediul universitar. Contează să faci distincţie între buzunarul firmei şi buzunarul propriu. Aceste firme de succes s-au dezvoltat cu bani de la bănci şi IFN-uri“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO