Bănci și Asigurări

Fitch îşi reduce estimarea de creştere pe 2016 pentru economia Poloniei

Fitch îşi reduce estimarea de creştere pe 2016 pentru...

Autor: Catalina Apostoiu

01.12.2016, 00:00 255

Economia poloneză este acum de aşteptat să avanseze cu 2,7% în 2016 şi să accelereze la 3% în 2017, se arată în cel mai recent raport al agenţiei de rating Fitch, potrivit The Warsaw Voice. 

Astfel, agenţia şi-a redus proiecţia de creştere pentru 2016 de la 3%. „Creşterea PIB-ului Poloniei a încetinit semnificativ în trimestrul al treilea al acestui an faţă de anul trecut, ceea ce ne-a determinat să ne revizuim estimarea pe 2016 la 2,7% de la 3%“, se arată în raportul Fitch.

„Încetinirea reflectă în primul rând reducerea pronunţată a fondurilor UE eliberate şi impactul acesteia asupra cheltuielilor de capital guvernamentale. În plus, ultimele date sugerează că impactul transferurilor către familii din cadrul programului 500Ă asupra consumului se va resimţi mai târziu decât se estimase“, se mai arată în raport.

„Ultimele modificări aduse politicii economice şi nesiguranţa sporită generată de Brexit au afectat probabil de asemenea investiţiile private“. Ritmul de creştere ar urma să accelereze la 3,0% în 2017 şI 3,2% în 2018, potrivit Fitch. „Cererea internă va beneficia de pe urma accelerării plăţii fondurilor UE, şomajului în scădere(5,7% în septembrie 2016) şi menţinerii condiţiilor favorabile de finanţare“, relevă raportul Fitch. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO