Bănci și Asigurări

Fitch acordă României ratingul „BBB-”, pe fondul deficitului bugetar mai mic şi creşterea economică peste aşteptări de anul trecut

Fitch acordă României ratingul „BBB-”, pe fondul...

Autor: Vlad Popescu

07.03.2014, 10:17 903

Ratingul pentru credite în monedă locală pe termen lung a fost reafirmat la "BBB", de asemenea cu perspectivă stabilă, se arată într-un comunicat transmis vineri de Fitch.

Plafonul de ţară al calificativelor României a fost confirmat la "BBB+", iar ratingul de credit pe termen scurt a fost menţinut la "F3".

Ratingul ar fi influenţat pozitiv de accelerarea creşterii economice şi îmbunătăţirea încrederii că România reduce diferenţa de venit faţă de celelalte state UE, evoluţii care ar putea fi susţinute, spre exemplu, de reforme structurale în zona companiilor de stat, a sistemului de sănătate publică şi a administraţiei publice, se spune în comunicat.

Totodată, o reducere mai accelerată a gradului de îndatorare externă ar influenţa pozitiv ratingul României, notează agenţia.

Pe de altă parte, ratingul ar fi influenţat negativ de "o relaxare fiscală semnificativă care ar pune în pericol stabilitatea finanţelor publice".

De asemenea, "încetinirea susţinută a implementării reformelor structurale cheie, cauzată spre exemplu de instabilitatea politică", ar afecta calificativul de credit al României.

În plus, ratingul României este vulnerabil la apariţia unor şocuri macroeconomice sau geopolitice externe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO