Bănci și Asigurări

Finanţele au împrumutat 466 de milioane de lei pe doi ani la un randament de 5,82%

Autor: Monica Juganaru

15.06.2012, 00:00 87

Ministerul de Finanţe a vândut ieri obligaţiuni cu maturitatea la doi ani în valoare de 466 milioane de lei (105 mil. euro), sub valoarea indicativă, la un randament mediu de 5,82%, în condiţiile în care ofertele băncilor au însumat 1,25 miliarde de lei. Valoarea programată a fost de 600 milioane de lei, dar Finanţele au împrumutat mai puţini bani, în condiţiile în care băncile au cerut randamente mai mari.

Randamentul plătit ieri a fost peste cel de la licitaţia precedentă pentru titluri cu aceeaşi scadenţă, de 5,73%. Prin licitaţia de joi, Trezoreria a redeschis o emisiune lansată în martie, cu scadenţa în aprilie 2014. Randamentele pentru această scadenţă au înregistrat a treia creştere consecutivă, de la minimul de 5,50% înregistrat în aprilie. Unii dealeri se aşteptau ca administratorii datoriei publice să accepte o creştere modică a costului de finanţare la o emisiune de dimensiuni mai reduse.

Finanţele vor să împrumute în luna iunie 3,5 miliarde lei prin vânzare de titluri de stat pe piaţa internă, valoare apropiată de suma împrumutată în luna mai, de 3,54 miliarde lei. Finanţele au împrumutat de la începutul anului 35,86 miliarde lei pe piaţa locală. La această sumă se adaugă 2,25 miliarde dolari, finanţare atrasă prin emisiuni de titluri pe piaţa SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO