Bănci și Asigurări

Finantele atrag doua miliarde de lei la 11,5% pe an

16.02.2009, 17:54 14

Ministerul Finantelor a atras ieri circa doua miliarde de lei de la bancile comerciale, prin vanzarea de certificate de trezorerie, la un randament mediu de 11,45% pe an. Randamentul maxim pe care statul a acceptat sa-l plateasca a fost de 11,5% pe an. Interesul pentru certificate a fost foarte mare, bancile plasand oferte de cumparare in valoare de 2,7 miliarde de lei.

In aceste conditii, statul a imprumutat de doua ori mai mult decat isi propusese initial. Din nou statul a reusit sa atraga lei peste nivelul planificat, oferind o dobanda sensibil mai mica decat ratele la care bancile tranzactioneaza intre ele pentru aceasta scadenta, de 13%-15% pe an. Dealerii explica aparentul paradox prin colaborarea dintre unele banci si BNR, acesti jucatori obtinand refinantari garantate cu titluri de stat (prin operatiuni repo bilaterale) la rate mai bune decat dobanda la facilitatea Lombard, setata la 14% pe an. BNR a redus luna aceasta dobanda cheie cu un sfert de punct procentual, la 10% pe an, insa acest nivel de dobanda nu a fost executat.
De anul trecut BNR nu a mai realizat operatiuni repo generalizate, prin care sa injecteze lichiditati in piata. Chiar guvernatorul Mugur Isarescu a notat recent ca BNR are o colaborare foarte buna cu unele banci, cu care a derulat operatiuni repo bilaterale, permitand astfel finantarea deficitului bugetar la costuri rezonabile. BNR evita sa injecteze masiv lichiditate in sistem, pentru a nu alimenta presiunile de depreciere a leului. Totusi, oficialii BNR spun ca au in vedere revenirea la operatiunile derulate la nivel general cu toate bancile din piata.
Trezoreria a mai atras ieri un depozit pe noua zile de la bancile comerciale, in valoare de 250 de milioane de lei, la o dobanda de 11,5% pe an. Finantele si-au planificat sa atraga sume consistente de pe piata, in conditiile in care inca de anul trecut imprumuturile s-au concentrat pe scadente scurte, astfel ca datoria trebuie rostogolita. Pentru luna aceasta, statul si-a propus sa atraga cinci miliarde de lei prin vanzarea de certificate cu maturitati de pana la un an si numai 400 de milioane prin emisiunea de obligatiuni cu maturitati de trei si cinci ani.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO