Bănci și Asigurări

Eurohold, proprietarul asigurătorului Euroins România, a strâns 80,5 mil. euro prin emiterea de noi acţiuni la Bursa din Bulgaria

Eurohold, grupul bulgar care este prezent pe piaţa din România prin intermediul Euroins Români, a doua cea mai mare companie de asigurări RCA, a strâns 80,5 mil. euro prin emiterea de noi acţiuni la Bursa de Valori Bulgară, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Eurohold.

„Vom sprijini programul de investiţii din sectorul energetic şi ne vom concentra pe îmbunătăţirea profitabilităţii holdingului şi extinderea liniei noastre de afaceri din asigurări”, a transmis Kiril Boshov, preşedintele consiliului de administraţie al Еurohold.

Noua emisiune de acţiuni a avut loc între 9 iunie şi 7 iulie 2021 şi a stârnit un interes punteric din partea investittorilor internaţionali şi locali care au subscris şi au plătit pentru 63 de milioane de acţiuni noi. Odată cu emiterea noilor acţiuni, Eurohhold a strâns cu 24% mai multe fonduri decât cele necesare pentru validarea acţiunii bursiere, pentru achiziţionarea filialelor CEZ Group din Bulgaria. Fondurile necesare pe care Eurohold trebuia să le strângă ajungeau la 65 mil. euro.

Astfel, Eurohold îşi va mări capitalul la 260,5 milioane de acţiuni, iar valoarea de piaţă a holdingului va ajunge la 332 mil. euro.

Eurohold a oferit pentru subscriere maximum 79 de milioane de acţiuni ordinare noi, cu o valoare de 1 leva şi 2,50 leve. Investitorii au subscris şi au plătit în total 63 de milioane de acţiuni, aproape 80% din oferta planificată.

Starcom Holding, acţionarul majoritar al Еurohold, a subscris şi a plătit pentru circa 47 de milioane de acţiuni noi şi va rămâne acţionarul care deţine controlul holdingului, deţinând o participaţie de peste 50% în companie. Un important manager de active din SUA a achiziţionat o participaţie de 9% în Eurohold şi va deveni al treilea cel mai mare acţionar al companiei după Starcom şi KJK.

Intermediarul bulgar de investiţii Euro-Finance AD a fost directorul principal al ofertei publice. Renaissance Capital a acţionat în calitate de consilier financiar unic al Eurohold.

Veniturile generate vor fi utilizate pentru finanţarea achiziţiei filialelor CEZ Group Bulgaria, cea mai importantă companie de distribuţie, furnizare şi comerţ de energie electrică din Bulgaria, dar şi pentru investiţii în dezvoltarea ulterioară a celor două afaceri principale ale grupului - energie şi asigurări.

Finalizarea achiziţiei filialelor Grupului CEZ din Bulgaria este prognozată pentru sfârşitul lunii iulie 2021. Finanţarea tranzacţiei va fi realizată de JP Morgan.

La începutul acestui an, Eurohold a primit ultimele aprobări pentru preluarea a şapte filiale ale grupului CEZ din Bulgaria, inclusiv 67% din cea mai mare companie electrică - CEZ Distribution Bulgaria şi cel mai mare furnizor de energie electrică - CEZ Electro Bulgaria, respectiv 100% din acţiunile celui mai mare comerciant autorizat de energie electrică din Bulgaria- CEZ Trade Bulgaria. CEZ este cel mai mare furnizor şi distribuitor de energie electrică din Bulgaria, deservind aproape 3 milioane de clienţi. În 2019, CEZ Bulgaria a înregistrat venituri şi active totale de 700 milioane EUR (1,4 miliarde BGN). Compania are peste 3000 de angajaţi în Bulgaria.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.