Bănci și Asigurări

Eureko Asigurări a subscris în primul semestru prime brute de 21,8 milioane lei, în creştere cu 9,6%

Autor: Ana Maria Neagu

22.08.2011, 11:21 100

Primele brute subscrise de Eureko Asigurări în primul semestru au crescut cu 9,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 21,8 milioane lei, evoluţie susţinută de asigurările de sănătate, care au avut un avans de 34%, a anunţat asigurătorul.

"Creşterea înregistrată vine în contextul în care am continuat şi în prima jumătate a acestui an strategia de îmbunătăţire a produselor şi serviciilor de asigurări oferite, precum şi de simplificare a acestora. O tendinţă observată în intervalul analizat este reducerea uşoară a ratei de anulare a poliţelor, în ciuda mediului economic dur, ce a continuat să pună presiune asupra pieţei de asigurări per ansamblu", a declarat într-un comunicat Frans van der Ent, directorul general al Eureko Asigurări.

Rezultatul a fost susţinut de primele brute subscrise aferente asigurărilor de sănătate, care au înregistrat un avans anual de 34%, la 6,13 milioane lei, ceea ce, potrivit companiei, conferă Eureko poziţia de lider pe acest segment, cu o cotă de piaţă de 40%.

"La baza rezultatului înregistrat în primele şase luni pe segmentul de asigurări de sănătate stau contractele semnate cu diferite companii din sectorul corporate. Piaţa de retail este încă afectată de mediul economic dur, totuşi am început să observăm semne de revenire şi cred că vom înregistra rezultate mai bune în a doua parte a anului", a arătat Carmen Radu, director general adjunct al Eureko Asigurări.

De asemenea, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă au ajuns la 15,35 milioane lei, în creştere uşoară faţă de primul semestru din 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO