Bănci și Asigurări

Eugen Teodorovici „visează” ca exporturile IMM-urilor româneşti să ajungă la 68% din totalul livrărilor pe pieţele externe, după modelul Germania

Eugen Teodorovici „visează” ca exporturile...

Autor: Alex Ciutacu

03.10.2019, 19:29 302

Eugen Teodorovici vrea ca exporturile IMM-urilor româneşti să ajungă la 68% din totalul exporturilor, în condiţiile în care în prezent acestea au fost la 40% în 2018, potrivit unui anunţ făcut de ministrul Finanţelor la o conferinţă alături de Banca Europeană de Investiţii.

„Vreau să ajungem la un model pe care Germania îl are astăzi. Şi anume ca zona de IMM-uri să contribuie la partea de export cu cel puţin 68%”, spune Eugen Teodorovici.

IMM-urile româneşti au generat doar puţin peste 40% din totalul exporturilor de 67 miliarde euro de anul trecut.

Teodorovici a făcut anunţul în cadrul unui eveniment unde Grupul Băncii Europene pentru Investiţii a anunţat că îşi extinde sprijinul acordat întreprinderilor româneşti prin suplimentarea sumelor alocate până acum în cadrul programului Iniţiativa pentru IMM-uri început în 2014, potrivit datelor guvernului, dar lansat efectiv în perioada 2016-2017. 

Astfel, ajutoarele acordate de Banca europeană de Investiţii şi de Fondul European de Investiţii s-au ridicat până acum la circa 500 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor celor două instituţii, iar plafonul pentru acest program va creşte la 1,38 miliarde euro.

În acelaşi timp, pentru a sprijini decizia Băncii Europene de Investiţii, guvernul României a fost nevoit să majoreze ajutorul alocat în acest program, de la 100 de milioane de euro la 250 milioane euro.

„România este printre statele membre UE care au implementat această iniţiativă şi am reuşit să o transformăm într-un program de marcă pentru IMM-urile din ţara noastră. Mai mult de 2.000 de IMM-uri româeşti au beneficiat de această iniţiativă, fiind deja alocată suma de 500 milioane euro. Împreună cu patenerii noştri, intenţionăm să construim în continuare pornind de la acest succes, în dorinţa noastră ca IMM-urile să devină coloana vertebrală a economiei româneşti”, spune Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe.

În contextul suplimentării finanţărilor, au fost semnate acorduri cu opt bănci din România, urmând ca a noua, UniCredit Bank, să fie semnată săptămâna viitoare, potrivit oficialilor Fondului European de Investiţii. Astfel, băncile care au semnat până acum sunt CEC Bank, BCR, BRD-SocGen, Libra Internet Bank, ProCredit bank şi Raiffeisen Bank. 

Acordurile cu instituţiile financiare menţionare urmăresc să faciliteze accesul la finanţare al firmelor româneşti, prin garanţii de 60% pentru fiecare împrumut şi prin scăderea ratelor dobânzilor percepute de bănci, potrivit reprezentanţilor

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO