Bănci și Asigurări

Erste nu se lasă până nu convinge minoritarii persoane fizice de la BCR să vândă acţiunile

 Erste nu se lasă până nu convinge minoritarii persoane fizice de la BCR

Autor: Voican Razvan

21.03.2012, 13:05 1311

Austriecii de la Erste Group au decis să prelungească pentru a doua oară oferta de cumpărare adresată acţionarilor minoritari rămaşi la BCR, noul termen limită fiind stabilit pentru 25 mai. Iniţial oferta trebuia să se încheie pe 24 februarie, însă a fost prelungită până pe 30 martie, Erste invocând reacţia pozitivă a acţionarilor BCR.

În pofida acestei reacţii, se vede că posesorii acţiunilor au totuşi nevoie de mai mult timp pentru a lua decizia de vânzare. Austriecii au prelungit termenul, însă preţul rămâne la 1,09 lei/titlu.

"Până în prezent, avem o rată de acceptare de peste 50% din cota totală pe care o deţineau în BCR acţionarii minoritari persoane fizice înainte de lansarea ofertei", precizează Manfred Wimmer, CFO al Erste Group şi director executiv al EGB Ceps Holding, vehiculul prin care austriecii deţin pachetul majoritar la BCR. Este vorba aşadar despre un pachet de 0,365% din acţiunile celei mai mari bănci de pe piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO