Bănci și Asigurări

Erste: Leul va fluctua în intervalul 4,4-4,6 lei în acest an. BNR va continua să menţină volatilitatea sub control

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Liviu Popescu

23.03.2016, 00:00 344

Referinţa anunţată de Banca Naţională pentru un euro a fost de peste 4,52 de lei în ianuarie 2016, iar în luna februarie şi în martie perechea s-a tranzacţionat aproape de 4,46-4,47 de lei, după ce BNR a decis să reducă rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută de la 14% la 12%.

„Moneda românească s-ar putea tranzacţiona în intervalul 4,4-4,6 în 2016, iar banca centrală va continua să menţină volatilitatea sub control”, scriu analiştii de la Erste într-un raport. Ei adaugă că BNR ar putea majora dobânda de politică monetară spre finele acestui an ca urmare a probabilităţii ridicate ca inflaţia să depăşească 2% în primul trimestru din 2017.

Astfel, Erste se aşteaptă ca BNR să majoreze dobânda de politică monetară cu câte un sfert de punct procentual, în trimestrul patru şi în primul trimestru al anului 2017, la 2,25%. Analiştii Erste se aşteaptă la un avans al economiei de 4,1% în 2016, pentru ca în 2017 să încetinească uşor la 3,8%. Produsul intern brut (PIB) a avansat în 2015 cu 3,7%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO