Bănci și Asigurări

După 14 ani în ING, din care 10 ani în trezoreria băncii, Valentin Tătaru devine economist-şef la a patra cea mai mare bancă. "Am toate încrederea că Valentin va continua şi dezvolta o tradiţie deja solidă a departamentului de analiză macroeconomică din ING."

Valentin Tătaru

Valentin Tătaru

Autor: Claudia Medrega

14.01.2021, 00:05 434

Valentin Tătaru, care lucrează în cadrul ING Bank România din 2007, iar din 2018 a fost economist în departamentul de cercetare economică, a fost promovat pe poziţia de economist-şef la a patra cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active. El preia noul rol din această lună.

Până în 2019, poziţia de economist-şef la ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume, a fost ocupată timp de cinci ani de Ciprian Dascălu, care a plecat în 2020 la BCR pentru o funcţie similară.

Timp de 10 ani, Valentin Tătaru a lucrat în cadrul departamentului de trezorerie al ING Bank unde a gestionat lichidităţile băncii şi tranzacţionarea pe piaţa monetară interbancară. În 2018 a fost numit economist în cadrul băncii, în departamentul de cercetare economică şi a acoperit analiza macroeconomică a mai multor ţări (România, Bulgaria, Serbia, Croaţia), potrivit informaţiilor transmise de bancă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO