Bănci și Asigurări

Dobânzile interbancare rămân în creştere: ROBOR la trei luni a fost cotat luni la 2,45%, de la 2,43% vineri

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat luni la 2,45%, în creştere de la 2,43% cât a fost cotat vineri, 5 noiembrie, arată datele BNR.

De la începutul lunii noiembrie, când indicele a fost cotat la 2,36%, ROBOR la trei luni s-a majorat cu 3,81%

Tot astăzi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, s-a majorat la 2,56%, de la 2,53% vineri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 2,66%, de la 2,64% vineri.

BNR a majorat la începutul lunii octombrie dobânda-cheie la 1,5%, de la minimul istoric de 1,25%, dobânda pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, şi dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) la 2% pe an.

Marţi, 9 noiembrie, Banca Naţională va avea o nouă şedinţă de politică monetară, ultima din acest an, unde, cel mai probabil, va majora dobânda de referinţă.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.