Dimitrios Goranitis este partener servicii de risc si reglementare în industria financiar-bancara în cadrul Deloitte.
Abordarea finală a standardelor internaţionale de contabiltate IFRS 9 va raţionaliza rentabilitatea capitalului şi va reduce profitabilitatea în sectorul bancar, ducând la o consolidare semnificativă a industriei, susţine Dimitrios Goranitis, partener servicii de risc şi reglementare în industria financiar-bancară în cadrul firmei de consultanţă Deloitte. „În majoritatea cazurilor, pentru băncile comerciale cu operaţiuni nu foarte complexe, fără activităţi bancare de investiţii şi de administrare de active, se preconizează că abordarea IFRS9 finală va raţionaliza rentabilitatea capitalului şi va reduce profitabilitatea, ducând la o consolidare semnificativă a industriei“, a explicat Goranitis.
Deşi IFRS 9 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, partenerul Deloitte susţine că va fi nevoie de cel puţin încă doi ani ca băncile şi autorităţile de supraveghere să poată evalua, analiza, valida şi efectua teste de stres cu privire la metodologie şi modelele de risc înainte de a putea definitiva o aplicare unitară la nivelul industriei, care să poată defini nu doar impactul asupra provizioanelor, ci şi modelul de business al băncii europene.