Bănci și Asigurări

Deutsche Bank va plăti aproape 125 mil. dolari pentru a evita urmărirea penală din SUA pentru acuzaţii de luare de mită

Deutsche Bank va plăti aproape 125 mil. dolari pentru a...

Autor: Mircea Nica

13.01.2021, 00:00 111

Deutsche Bank ar urma să plătească 125 mil. dolari pentru a evita o urmărire penală în America pentru acuzaţii de luare şi manipularea pieţelor de metale preţioase, conform Reuters. Cel mai mare creditor din Germania a fost de acord cu plata sumei de 125 mil. dolari şi a încheiat un acord cu Departamentul de Justiţie al SUA de amânare a urmăririi penale pentru trei ani, dar şi un acord civil aferent cu Comisia SUA pentru valori mobiliare.

„Deutsche Bank a ascuns plăţile către consultanţi din întreaga lume, plăţile fiind o modalitate de a oferi mită către oficiali străini“, pentru a câştiga şi păstra „proiecte de afaceri profitabile“, a declarat Seth DuCharme, avocat american din Brooklyn. Un purtător de cuvânt al băncii a spus: „Ne asumăm responsabilitatea pentru aceste acţiuni din trecut“, care au avut loc între 2008 şi 2017, în urma sondajelor interne «aprofundate» şi a cooperării depline cu autorităţile. Deutsche Bank a încercat să restabilească profitabilitatea după cinci ani de pierderi, inclusiv prin reducerea forţei de muncă cu 18.000 de angajaţi.

De asemenea, a încercat să-şi restabilească imaginea la Washington, pe fondul mai multor investigaţii privind relaţiile sale cu preşedintele american Donald Trump, care a fost client al băncii. În cazul metalelor preţioase, procurorii au acuzat comercianţii Deutsche Bank că au plasat tranzacţii frauduloase, cunoscute sub denumirea de spoofing, pentru a-i determina pe alţi comercianţi să cumpere şi să vândă contracte la preţuri pe care altfel nu le-ar avea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO