Bănci și Asigurări

Depozitele în franci elveţieni reprezintă 2% din totalul economiilor populaţiei şi firmelor

Depozitele în franci elveţieni reprezintă 2% din...

Autor: Liviu Popescu

19.02.2015, 00:00 433

Clienţii persoane fizice şi companiile aveau depozite în franci elveţieni constituite la băncile locale în valoare de 1,1 miliarde de franci elveţieni (peste 4 miliarde de lei) la finele anului trecut, ceea ce reprezintă 2% din soldul total al depozitelor de aproximativ 230 mld. lei, potrivit datelor BNR. La finele anului trecut, depozitele în franci elveţieni însumau circa 4,1 miliarde lei, însă după aprecierea francului din luna ianuarie, economisirile în această monedă au crescut cu aproximativ 500 milioane de lei. Francul elveţian a urcat luna trecută într-un interval de doar câteva zile de la 3,7 lei la 4,5 lei, evoluţie care a înrăutăţit şi mai mult situaţia celor 75.000 de români cu credite în această monedă, care suportaseră deja o apreciere de 60% a monedei elveţiene pe parcursul perioadei de criză. Cu toate acestea, nu foarte mulţi români au ales să economisească în această monedă considerată exotică, cei mai mulţi clienţi cu economii în valută pariind mai degrabă pe euro. Aceasta în contextul în care există un număr restrâns de bănci care oferă posibilitatea constituirii unui depozit într-o altă monedă decât lei, euro sau dolari. Dobânzile plătite de băncile care dau credite în franci elveţieni sunt mai mici de 0,5% pe an, adică sub bonificaţiile la euro sau la dolari. Clienţii au câştigat însă foarte mult din aprecierea monedei elveţiene, care rămâne peste pragul de 4 lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO