Bănci și Asigurări

De data aceasta este altfel. Profiturile celor mai mari trei bănci străine, BCR, BRD şi Raiffeisen, au crescut cu 40-55% în S1/2021

În timp ce după criza anterioară pornită din 2009, băncile au avut ani cu pierderi, în criza pandemică de acum băncile eliberează deja provizioane şi îşi cresc profiturile cu 40-55%. Dau băncile prematur drumul la provizioane?

Trei dintre băncile mari cu ca­pi­tal stră­in prezente pe piaţa ro­mâ­nească, respectiv BCR (locul 2 în piaţă după active), BRD-SocGen (locul 3) şi Raiffeisen Bank (locul 5) au raportat creşteri consistente ale profiturilor în primul semestru (S1) din 2021, de 40-55%, faţă de câştigurile din S1/2020.

Însă o influenţă importantă asupra creş­terii câştigurilor băncilor a venit şi din cos­turi mai mici cu riscul, respectiv din rever­sa­rea unor provizioane, adică trecerea aces­tora pe venituri, după ce anul trecut costurile mari cu riscul, respectiv banii puşi deoparte pentru acoperirea creditelor neperformante potenţiale, presau pe câştigurile băncilor.

Întrebarea este dacă nu cumva băncile dau prematur drumul la provizioane, în condiţiile în care ce este mai greu poate nu a trecut. BNR se aşteaptă la o creştere a ratei creditelor neperformante (NPL). Conform rezultatelor exerciţiului de testare la stres a sec­torului bancar derulat de BNR, în sce­nariul de bază rata NPL ar atinge 9,2% în decembrie 2021, respectiv 9,9% în decem­brie 2022, în timp ce acum NPL este sub 4%.

Ieri, BRD-SocGen a raportat pentru S1/2021 un profit net de 628,7 mil. lei, în creş­tere cu 55,2% faţă de rezultatul din S1/2020, perioadă marcată de debutul crizei COVID-19. Creşterea câştigului băncii a fost in­fluenţată atât de reversarea netă de pro­vi­zioane, cât şi de performanţa comer­cială în ur­ma creşterii creditării. Reversarea netă de provizioane reflectă efectul cumulat al reve­nirii economice şi al recuperărilor con­sistente aferente portofoliilor neper­for­mante, potrivit ex­plicaţiilor BRD. Concret, în privinţa cos­tului riscului în cazul BRD s-a înregistrat o reversare netă de 39 mil. lei în S1/2021, în comparaţie cu o cheltuială de 225 mil. lei în S1/2020, la debutul pandemiei COVID-19. Portofoliul de credite nete la BRD a crescut cu 8,8%, la 31,8 mld. lei.

Grupul BCR, care include a doua cea mai mare bancă de pe piaţa locală, a ob?inut în S1/2021 un profit net de 690,8 mil. lei, în cre?tere cu 38,5% faţă de S1/2020, în condiţiile cre?terii creditării şi a veniturilor, dar şi ca urmare a a alocării de costuri cu riscul mai reduse. Portofoliul de credite BCR a crescut cu 10,7% an pe an.

Raiffeisen Bank, subsidiara de pe piaţa locaă a grupului austriac cu acelaşi nume, a încheiat S1/2021 cu un profit net de 397 mil. lei, în creştere cu 42% faţă de S1/2020, banca susţinând că performanţa financiară a fost susţinută în principal de nivelul considerabil mai mic al costului riscului - pe fondul disciplinei de rambursare a creditelor, susţinută de măsurile luate pentru sprijinirea clienţilor, atât de bancă, cât şi de guvern, dar şi de îmbunătăţirea evoluţiilor macroeconomice şi cre?terea cererii solvabile de credite. Creditele nete la Raiffeisen au crescut cu 11% faţă de S1/2020, ajungând la 30,2 mld. lei.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.