Bănci și Asigurări

Datoria externă totală a României a crescut cu 683 mil. euro în perioada ianuarie-aprilie, până la 106,5 mld. euro, pe fondul majorării cu 3,3% a componentei pe termen scurt

Datoria externă totală a României a crescut cu 683...

Autor: Cristina Bellu

15.06.2020, 13:51 202

Datoria externă totală a României a avansat în aprilie 2020 cu 683 mil. euro, până la 106,5 mld. euro, evoluţie determinată de majorarea componentei pe termen scurt cu 3,3% la 33.3 miliarde euro, în timp ce datoria externă totală pe termen lung s-a ajustat cu 0,5% la 73,3 miliarde euro, pe fondul declinului componentei private cu 2% la 32,3 miliarde euro, arată datele transmise luni de BNR.

Din totalul datoriei externe, datoria publică are valoarea de 39,7 mld. euro, în creştere cu 267 mil. euro faţă de nivelul înregistrat la finalul lui 2019, din care datoria publică directă este de 39,4 mld. euro, în creştere cu 280 mil. euro, în timp ce datoria negarantată public, deţinută practic de  bănci şi companii, a atins valoarea de 32,2 miliarde euro, din care 411 euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).

“Creşterea datoriei publice directe, provenită din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 3 000 milioane euro şi din împrumuturile nete efectuate în contul datoriei publice directe în valoare de 421 milioane euro, a fost diminuată de variaţia preţurilor titlurilor de valoare emise de administraţia publică de circa -3 044 milioane euro”, transmit reprezentanţii BNR.

În perioada ianuarie – aprilie 2020, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6 %comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2020 a fost de 5,3 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2020 a fost de 72,1%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO