Bănci și Asigurări

Datele finale din asigurari, in suplimentul "Piata Asigurarilor 2003"

17.03.2004, 00:00 12



Ziarul Financiar publica maine, joi, 18 martie 2003, datele estimate finale pe anul trecut ale pietei asigurarilor. De asemenea, in premiera, veti putea urmari evolutia primelor 10 companii din asigurari de viata si generale din 1995 pana acum: cum au pierdut din cota de piata fostele companii de stat, dar si cum nu este de-ajuns sa fii o o companie cu capital strain ca sa rezisti pe piata.



Piata este estimata ca a crescut ca nivel de prime brute incasate pana la circa 660 milioane de euro (750 millioane $, 25.000 miliarde lei), in crestere cu 25% in euro (50% in dolari, 50% in lei).



Calculata la nivel de prime brute subscrise (care includ angajamentele de plata aferente unei polite), noua masura oficiala a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, piata a ajuns anul trecut la circa 730 milioane de euro, cu 20% mai mult fata de anul anterior.



Pe piata asigurarilor generale, primii patru competitori- Allianz-Tiriac, Asirom, Omniasig si Astra - si-au pastrat pozitiile neschimbate. Clasamentul a fost bulversat in partea a doua: Unita a trecut pe locul 5 de pe locul 8 in 2002, Asiban a urcat pe locul 6 (locul 7 in 2002), iar Ardaf a trecut pe locul 7 de pe locul 5. Generali a pierdut pozitia a 6-a, trecand pe locul 9. O noutate in top 10: BCR Asigurari, care a urcat, ca si Asiban, pe valul cresterii creditarii.



La asigurari de viata, ING Nederlanden a pierdut masiv cota de piata, dar ramane pe o pozitie confortabila, cu o pondere de 40%, urmata de Asirom, in crestere puternica. AIG Life a ramas pe pozitia a treia, dar de la locul 4 in jos totul este schimbat: Pe locul 4 a trecut Omniasig Asigurari de Viata (locul 6 in 2002), care si-a triplat afacerile anul trecut, pe locul 5 a urcat Asiban, care nici macar nu era in top 10 in 2002, iar pe 6 Interamerican (plus doua locuri). Aviva a coborat pe locul 7 de pe locul 5, iar Allianz-Tiriac a urcat pe locul 8 (de pe locul 10). Unita a coborat doua pozitii, ajungand pe locul 9.



In afara de perspectivele pietei pentru anul 2004, mai prezentam si cele mai importante prevederi din proiectele de legi privind asigurarile care se discuta acum in Parlament. Cititi maine! sorin.pislaru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO