Bănci și Asigurări

Cristian Popa, CFA, membru al CA al BNR: Importanţa independenţei băncii centrale. Când remediul funcţionează, dar medicul este totuşi concediat. Cazul Turciei

Naci Ağbal, acum fostul guvernator al Băncii Centrale a Turciei, a făcut ceea ce ar fi făcut orice guvernator de bancă centrală responsabil, care vrea să stăvilească inflaţia şi să oprească deprecierea monedei naţionale: şi-a făcut datoria şi a crescut dobânzile. A evitat astfel adâncirea crizei în care se găsea tara sa la preluarea mandatului de guvernator. A fost însă concediat pentru asta: la două zile după ultima creştere a ratei de dobânda de politica monetară, vineri, preşedintele ţarii elibera din funcţie al 3-lea guvernator în decurs de 2 ani.

Scriam acum o lună despre costul jocurilor periculoase în care se pot avânta bancherii centrali şi cine plăteşte aceste greşeli, exemplificând cu deciziile luate în trecut de Banca Centrala a Turciei, care a crezut că poate avea atât dobânzi mici cât şi inflaţie redusă. Reducerea prea mare sau prea brusca a dobânzilor poate face mai mult rău decât bine, poate fi o pastila otrăvita. Când forţezi reducerea dobânzilor încrederea in politica monetara scade, uneori abrupt. Am scris atunci despre deprecierea de până la 43% din cursul anului ca si consecinţa, un cost al acestor jocuri riscante, izvorâte desigur din intenţii bune, dar şi despre Naci Ağbal, guvernatorul salvator, tehnocrat, numit cu mandat de a redresa situaţia. Analiştii îl vedeau cu ochi buni pe Ağbal, se aşteptau ca acesta să readucă credibilitatea Băncii Centrale a Turciei şi să normalizeze politica monetară, adică să crească dobânzile, pentru a reversa creşterea inflaţiei şi a opri hemoragia (deprecierea) lirei. Exact asta a şi făcut: a crescut dobânzile cu 6,75 procente pe finalul anului trecut, ducând astfel dobânda de politica monetară de la 10,25% la 17%. A poziţionat astfel banca centrală împotriva presiunilor inflaţioniste, a recâştigat credibilitatea pieţelor financiare şi odată cu asta a stabilizat şi cursul: lira a închis anul trecut cu o depreciere de (doar) 20% fata de dolar. Chiar şi aşa, lira avusese un an prost: dintre monedele ţărilor emergente, doar peso-ul argentinian şi realul brazilian se depreciaseră mai mult.

O decizie neplăcuta, dar cu siguranţa necesară.

Însă nu era de ajuns: cu inflaţia mai mare de 15%, cu aşteptări să depăşească 16,5% în aprilie şi presiuni pe pieţele internaţionale venite din creşterea dobânzilor la titlurile de stat americane, analiştii aşteptau încă o creştere, de 100 puncte de bază (sau 1%) în şedinţa de săptămâna trecută. Într-un context presărat suplimentar cu presiuni venind din creşterea preţurilor internaţionale la alimente şi mărfuri (inclusiv petrol) şi cu cerere internă puternică, impulsionată de activitatea efervescentă de creditare, Banca Centrală a Turciei a arătat cât de puternic este angajamentul acesteia în lupta cu inflaţia, dar şi dorinţa de stabilizare a pieţei valutare: a operat o creştere a ratei de politica monetară de 2 procente, de la 17% la 19%. A comunicat de asemenea faptul că este pregătită pentru creşteri suplimentare, dacă acestea vor fi necesare şi că doreşte să menţină o dobânda reală pozitivă până când ţinta sa de inflaţie de 5% ş1ţva fi atinsă. Măsura a fost considerata prea aspra de preşedintele tarii, care se recomandă ca “inamicul ratelor ridicate de dobândă”. L-a demis rapid pe Ağbal.

 

Presiunile inflaţioniste au fost resimţite pe tot parcursul anului 2020, accelerând în 2021.

 

De ce trebuie luptat cu inflaţia?

Inflaţia este o taxa, una parsivă chiar, pentru că atunci când este mică nu se vede iar când a ajuns mare.....a făcut deja mult rău, a erodat deja mult din economisiri. Plătesc aceasta taxa toţi cei ce au avut încredere în autoritatea monetară şi fiscală şi pe cale de consecinţă în moneda naţională. Cetăţenii, companiile dar şi investitorii străini care şi-au ţinut economiile şi investiţiile în moneda naţională îşi pierd astfel o parte, mai mica sau mai mare, din avere. Pierd şi cei cu venituri mici şi fixe, cei vulnerabili, pentru că inflaţia le erodează mai mult puterea de cumpărare decât celor ce deţin active reale (fabrici, case, terenuri etc). Agoniseala multora se evaporă din cauza inflaţiei. Pierd şi toţi cei ce sunt îndatoraţi în valută dar au venituri în moneda naţională, pentru că ei trebuie să returneze o valută mai scumpă, datoria lor a crescut dar veniturile nu. Companiile cu datorii în valuta pot deveni relativ uşor insolvente, incapabile fiind să returneze valuta mai scumpa împrumutată. Pierd însă şi consumatorii, pentru că bunurile vor fi in general mai scumpe - cu acelaşi salariu vor cumpăra mai puţine bunuri şi servicii.

Înainte de weekend.

Anunţul surprinzător de vineri seara, de demitere a celui ce a readus încrederea în instituţia ce guvernează politica monetară din Turcia a reversat, într-o clipă, o parte mare din eforturile anterioare: lira s-a depreciat instant luni dimineaţa la deschiderea pieţelor, cu nu mai puţin de 15%. Încrederea greu câştigată fusese din nou, brusc, pierdută. Odată cu deschiderea pieţelor europene deprecierea s-a mai temperat, însă rămâne semnificativa, de aproximativ 10%. Într-o singură zi. Investitorii, care au aplaudat deciziile oficialului de a reveni către politici monetare convenţionale au fost luaţi prin surprindere. Pieţele calme sunt o amintire acum.

Amintim aici că o monedă considerată riscantă, pentru care utilizatorii şi investitorii nu au încredere că îşi va menţine valoarea (puterea de cumpărare), nu poate fi atractivă decât prin oferirea unui randament suplimentar, deci printr-o dobânda mai ridicată, peste rata inflaţiei aşteptată. Pe cale de consecinţă, cu cât moneda este mai volatilă, deci surprinde mai des şi mai puternic pieţele, şi cu cât cei ce o administrează sunt mai puţin credibili, cu atât dobânda necesară pentru această monedă este mai ridicată.

 
 

Caruselul lirei turceşti: ce a câştigat Ağbal în 5 luni a pierdut Turcia peste weekend. După anunţul imprevizibil, cotaţia lirei s-a stabilizat luni în jurul valorii de 7.9 lire/dolar.

 

Trebuie spus că atunci când vine vorba de politica monetară, costurile reversării unor erori sunt mari, după cum am văzut, însă chiar şi aşa, plata acestor costuri (dobânzile mai mari) nu readuce lucrurile la punctul din care plecaseră, nu readuce parametrii la nivelul de la momentul iniţial. Să explic: cursul nu reversează decât parţial deprecierea pe care a suferit-o, deci rămâne totuşi o depreciere faţă de momentul iniţial. Cumva similar, inflaţia odată înregistrata nu se mai reversează: preturile mărite nu scad, clar nu revin la nivelul anterior, ele continua in medie să crească dar la o rata mai mica de creştere. Altfel spus, deşi remediul îşi face efectul şi salvează pacientul, cicatricile rămân şi de multe ori sunt adânci, şi dureroase.

Rezultate în doar câteva luni.

Guvernatorul Ağbal, fost ministru de finanţe, a fost numit în noiembrie anul trecut, însă în cele doar câteva luni în care a condus banca centrală, a stabilizat moneda naţionala, a început reconstruirea reputaţiei băncii şi a început refacerea rezervei valutare: a făcut ceea ce fusese angajat să facă.

Cum a reuşit nu ar trebui să ne mire: a aplicat noţiunile de baza din cărţile de macroeconomie: într-un regim de ţintire a inflaţiei, când inflaţia este deasupra ţintei, banca centrală trebuie să crească rata dobânzii, care influenţează cererea agregata, punând frâna presiunilor inflaţioniste şi implicit economiei. Este un cost care trebuie plătit pentru că alternativa este un cost mult mai mare: inflaţie galopantă, depreciere continuă a monedei naţionale şi posibil criză a balanţei de plăti. Creşterea dobânzilor este de departe cea mai puternică şi eficientă armă pe care băncile centrale o au şi o folosesc împotriva inflaţiei.

Predecesorii lui Ağbal au încercat desigur alte mecanisme care păreau mai puţin costisitoare pentru economie, însă nu exista scurtături (to cut corners): nu le-a reuşit, au rămas repede fără muniţie în lupta cu deprecierea: au cheltuit aproximativ 130 miliarde de dolariş2ţ (18% din PIB) din rezervele valutare pentru apărarea lirei. În termeni neţi, se pare că rezervele valutare rămase ar fi de doar 11 miliarde de dolariş3ţ, sau 1,5% din PIB.

 

Uitându-ne spre viitor.

Noul guvernator este Şahap Kavcioğlu, bancher şi fost parlamentar. Despre acesta este ştiut că nu agreează dobânzile ridicate, declarând recent intr-un articol de presa că banca centrala nu ar trebui „să insiste pe rate mari de dobânda”. A făgăduit însă, imediat după numire, că va lupta împotriva inflaţiei. Nu ne este clar cum va face asta, căci cu dobânzi reduse nu va putea lupta împotriva inflaţiei, mai degrabă ar alimenta-o cu muniţie. La acest moment nu putem spune decât că va avea decizii importante de luat. Mizele sunt mari: o strategie greşita ar crea probleme majore sistemului financiar, deficiente în finanţarea tarii, depreciere şi mai multa inflaţie. Ştiind că există o inclinaţie către dobânzi reduse dar şi o dorinţa declarată de a reduce inflaţia, iar practica şi teoria ne spun că cele doua se exclud reciproc, nu ne rămâne decât să urmărim cu atenţie (dar şi curiozitate profesionala) deciziile viitoare ale Băncii Centrale a Turciei, efectele acestora, şi desigur să tragem, ca şi pana acum, învăţăminte din asta. Iar pana atunci ii uram noului guvernator succes, inspiraţie, înţelepciune, nervi de oţel şi multe victorii în faţa inflaţiei.

Putem desigur să ne bucurăm şi să apreciem, măcar pentru o clipa, faptul că Banca Naţională a României nu a intrat în jocuri periculoase.

 

Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administraţie al BNR şi membru al Consiliului Asociaţiei CFA România.

Opinia prezentă îi aparţine autorului şi nu reprezintă poziţia BNR sau CFA.



 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.