Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Cristian Bichi, Consilier guvernator BNR: Ce prevede legea privind plafonarea dobânzilor la credite? Reducerea ratei de referinţă a BNR, în sprijinul economiei, va creşte diferenţa dintre dobânzile băncilor vs.IFN, în favoarea instituţiilor de credit

În martie 2019, Curtea Constituţională a României constata că o lege ce urmărea limitarea dobânzilor în sectorul financiar este neconstituţională, în principal datorită faptului că nu a fost realizată motivarea şi fundamentarea economică, socială şi juridică a soluţiilor adoptate, legea însăşi fiind considerată neclară.

Un verdict al acestui for privind o lege similară, ce urmăreşte protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, urmează a fi pronunţat în următoarele zile.

Explică noul act normativ cu claritate soluţiile legislative propuse şi efectele acestora? Câteva reflecţii personale punctuale în legătură cu acest subiect sunt redate în continuare.

Subiectul plafonării dobânzilor bancare este unul controversat în literatura economică. Autorul prezentului articol nu îşi propune să se pronunţe în cuprinsul acestuia în favoarea sau defavoarea introducerii de restricţii asupra ratelor de dobândă. El se va limita la a da doar un exemplu, din multe altele posibile, care relevă în cel mai simplu mod cu putinţă că textul normativ în discuţie conţine soluţii legislative ce nu sunt motivate şi fundamentate economic. Este vorba de tratamentul diferenţiat aplicat instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare (IFN) în privinţa plafonării dobânzilor, în cazul căruia nu sunt explicate raţiunile care au stat la baza stabilirii sale şi care este în măsură, în prezent, să producă efecte exact opuse celor dorite iniţial.

 Care sunt prevederile privind plafonarea dobânzilor?

 Legea privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive stipulează următoarele în legătura cu impunerea de limite în privinţa ratelor de dobândă:

  • dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă;
  • în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă;
  • dobânda anuală efectiva în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR;
  • în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate.

 Mister total cum au fost stabilite limitele de dobândă: studiu de impact lipsă….

 O primă observaţie ce se poate desprinde din analiza secţiunii anterioare este aceea că iniţiatorul legii a optat pentru impunerea de plafoane relative de dobândă bazate pe rata de referinţă a Băncii Naţionale a României, deci o rată exogenă utilizată pentru gestiunea lichidităţii în sistemul bancar.

În acest context, trebuie precizat că majoritatea celor 14 ţări din Uniunea Europeană (UE) care aplică restricţii la ratele dobânzii, utilizează plafoane endogene (bazate pe rate medii ale dobânzilor de piaţă), doar patru state optând pentru rate de referinţă exogene (rate de dobândă legală/dobânda de referinţă a băncii centrale).

Ratele exogene prezintă dezavantajul că nu au o legătură directă cu piaţa creditului, fapt ce face foarte dificil să se stabilească nivelul lor optim. Un plafon stabilit prea jos va avea drept consecinţă restrângerea accesului a numeroşi agenţi economici la creditare şi perturbări puternice ale echilibrelor economice. Toate aceste aspecte impun ca ţara care introduce un regim de limitare a ratelor de dobândă bazat pe o rată exogenă să facă aceasta numai pe baza unor studii de impact foarte temeinice şi după o consultare largă cu toate părţile implicate. În cazul României, persoana care a iniţiat legea nu a prezentat forului legislativ niciun studiu de impact propriu sau întocmit la solicitarea acesteia, care să fi contribuit la fundamentarea deciziilor sale.

În al doilea rând, observăm că limitele de dobândă sunt diferenţiate în funcţie de tipul de instituţie (instituţii de credit vs. IFN-uri) şi de categoria creditului (credit ipotecar/imobiliar vs. credit de consum). De asemenea, există prevederi specifice în legătură cu creditele de consum în valoare maximă de 15.000 de lei. Existenţa unui studiu de impact ar fi permis publicului larg să înţeleagă de ce există diferenţe de tratament în privinţa plafoanelor de dobânzi şi cum au fost acestea fundamentate, pentru a exista încredinţarea că limitele respective nu au fost stabilite în mod arbitrar. Ar fi existat şi un răspuns la întrebări posibile de genul: De ce se adaugă două puncte procentuale şi nu trei, patru sau o altă cifră? De ce în cazul creditelor imobiliare ale instituţiilor de credit se adaugă două puncte procentuale, iar în situaţia creditelor similare acordate de IFN-uri se aplică un factor multiplicator de doi. Care au fost raţionamentele care au dus la adăugarea a 15 puncte procentuale, nici mai mult nici mai puţin, la dobânda de referinţă a băncii centrale în cazul creditelor de consum? Să ne amintim că, în varianta legislativă anterioară, exista un plafon fix, absolut şi nu relativ, de 18%.

Un studiu de impact temeinic fundamentat care să însoţească legea ar fi fost necesar şi pentru faptul că obiectul acestui act normativ este foarte tehnic şi cu efecte asupra unui sector strategic al economiei naţionale, sectorul bancar. Literatura şi practica economică au demonstrat fără tăgadă că există o legătură pozitivă puternică între nivelul creditării şi nivelul de dezvoltare economică dintr-o ţară.

 …. şi o expunere de motive fără minime clarificări

 În condiţiile explicitate mai sus, ar fi fost de aşteptat ca măcar expunerea de motive a legii să ofere ceva indicii privind motivaţiile iniţiatorului atunci când a propus diverse praguri de dobândă. Din păcate, expunerea de motive are un caracter dezamăgitor, pe ansamblu, şi chiar ruşinos în anumite părţi ale sale. În fapt, ea tratează fenomenul dobânzilor excesive la nivel general şi cu referire prioritară la contextul economico-financiar global sau din ţări dezvoltate individuale cu altă structură financiară decât a României, fără ca referirile la ţara noastră să ofere explicaţii pentru soluţiile legislative adoptate privind limitarea dobânzilor şi o imagine a impactului potenţial al acestor reglementări asupra economiei naţionale. În plus, expunerea de motive prezintă fantezist teorii economice consacrate şi conţine denaturări ale poziţiilor unor instituţii europene. Mai grav, aşa cum se precizează în sesizarea de neconstituţionalitate aflată în dezbaterea Curţii Constituţionale “expunerea de motive cuprinde argumente şi raţionamente inadecvate şi chiar eronate, în scopul de a convinge (sublinierea noastră) că plafonarea dobânzilor ar constitui chiar o cerinţă a dreptului UE, reflectată în jurisprudenţa CJUE”. Să înţelegem oare din această formulare că specialistul în drept care a redactat textul legii ar fi încercat inducerea în eroare a forului legislativ şi a publicului larg?

În concluzie, exact informaţiile care ar fi trebuit date de iniţiatorul legii pentru ca publicul şi persoanele interesate să poată înţelege raţiunea legiuitorului în legătură cu plafoanele de dobânzi specifice nu există în expunerea de motive.

   Un exemplu numeric pe post de hârtie de turnesol sau când zero înmulţit cu un alt număr este zero

Câteva calcule simple ne vor permite să arătăm rezultatele contradictorii în timp la care duc unele soluţii adoptate şi să exemplificăm lipsa de transparenţă a iniţiatorului legii, nebuloasa în care ne aflăm în legătură cu intenţiile de reglementare ale acestuia.

La momentul depunerii la Parlament a iniţiativei legislative pe care o analizăm, rata de referinţă a BNR era de 2,5%. Prin urmare, presupunând că legea ar fi fost atunci deja in vigoare, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare acordate de instituţiile de credit nu ar fi putut depăşi 4,5% (2 p.p. + 2,5% dobânda de referinţă). În cazul instituţiilor financiare nebancare, dobânda la acelaşi tip de credite nu ar fi putut fi mai mare de 5% (2 x 2,5% dobânda de referinţă). Rezultă că IFN-urilor li s-a acordat dreptul de a percepe rate de dobândă mai ridicate decât cele ale instituţiilor de credit. Există undeva explicat în expunerea de motive a legii de ce e permisă această diferenţă? Autorul acestui articol nu a găsit nimic în acest sens.

În prezent, rata dobânzii de referinţă a BNR este de 1,5%. Aplicând algoritmul de calcul deja cunoscut, pentru creditele ipotecare, vom ajunge la valoarea pragului de dobândă de 3,5 % pentru instituţiile de credit (2 p.p. + 1,5% dobânda de referinţă) şi de 3% pentru IFN-uri (2 X 1,5% dobânda de referinţă). De această dată, constatăm că situaţia se prezintă exact invers: instituţiile de credit vor avea dreptul de a aplica rate de dobândă mult mai mari decât IFN-urile, ceea ce pare a fi contrar filozofiei originare a iniţiatorilor legii. Ar mai trebui să observăm că orice reducere în continuare a ratei de referinţă a BNR, pentru a veni în sprijinul economiei naţionale, va face ca ecartul între plafoanele de dobândă să se lărgească în favoarea instituţiilor de credit. Mai mult, dacă presupunem că dobânda de referinţă a băncii centrale va fi zero, atunci va rezulta că instituţiile de credit nu vor putea acorda credite ipotecare cu o dobândă anuală efectivă mai mare de 2%, pe când IFN-urile vor fi obligate să acorde credite similare cu dobânda anuală efectivă egală cu zero (din punct de vedere matematic, zero înmulţit cu un număr este zero). Greu de crezut că IFN-urile vor acorda finanţări într-o asemenea situaţie, mai ales dacă ţinem cont că dobânda anuală efectivă cuprinde dobânda contractuală plus alte costuri presupuse de acordarea creditului.

 Concluzii finale

 Ceva este putred în Danemarca (în fapt în România) în legătură cu fundamentarea soluţiilor legislative privind plafonarea dobânzilor din Legea privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive şi această realitate poate fi demonstrată uşor chiar şi printr-un simplu exemplu numeric de genul celui de mai sus.

PS: Câteva exemple ne pot lămuri dacă algoritmul de calcul românesc pentru credite ipotecare (dobânda de referinţă plus 2 p.p ) s-ar putea aplica sau nu în alte ţări din UE. În august 2020, în Ungaria (dobânda de referinţă de 0,6 %), DAE mediu pentru împrumuturile ipotecare noi în forinti (cu rată fixată peste un an) a fost de 4,33 %. În Republica Ceha (dobândă de referinţă de 0,25 %), dobânda medie la împrumuturile caselor de economii pentru construcţii a fost de 3,51 %. Câteva exemple legate de creditele de consum (limită conform algoritmului romanesc de 16,5 %). În Italia, plafonul de dobânda (pentru trim. III) a fost stabilit la 17,72 % pentru finanţări cu utilizarea cărţii de credit. Pentru acelaşi trimestru, în Franţa, plafonul de dobândă la creditele de consum (suma mai mică sau egală cu 3000 de euro) ce nu intră sub incidenţa art. L 313-1 din Codul de consum este de 21,16%.

 
 

Etichete: dobanzi,bnr,lege,credit

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.