Bănci și Asigurări

Creştere neaşteptată a numărului de restanţieri la bănci în aprilie

Creştere neaşteptată a numărului de restanţieri la...

Autor: Liviu Popescu

09.06.2016, 00:07 1847

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile în contul creditelor contractate de la bănci şi instituţii financiare nebancare a ajuns la finele lunii aprilie la aproximativ 728.820, cu 4% peste nivelul de acum un an. Astfel, numărul restanţierilor a ajuns în luna aprilie la cel mai ridicat nivel din iunie 2013 încoace, potrivit datelor agregate de BNR.

„Este posibil ca multe dintre discuţiile care spun că s-ar putea rezolva chestiunile cu problemele de creditare să fi influenţat comportamentul debitorilor. Ar fi pe principiul «Stai puţin. De ce să mai plătesc»“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

În ultima perioadă de timp, s-a înmulţit numărul iniţiativelor legislative care îşi propun să ajute debitorii încărcaţi de presiunea cursului de schimb (cum sunt cei cu credite în franci elveţieni) sau cei care au cumpărăt imobile precriză, iar în prezent plătesc rate la bancă pentru o locuinţă cu un preţ majorat şi de câteva ori.

Numărul celor care au credite la bancă reprezintă o treime din totalul salariaţilor plus cel al pensionarilor, de aproximativ 10 milioane de persoane. Din totalul debitorilor, 3,2 milioane de persoane au credite în lei, în timp ce numărul celor care au ales să se împrumute în euro ajunge la 430.000 de clienţi.

Totalul sumelor restante se ridica la finele lunii aprilie la 11,6 miliarde de lei, în urcare cu circa 100 de milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO