Bănci și Asigurări

Robor la 3 luni mai sare peste un prag şi ajunge la 8,03%, de la 7,99% luni

Robor la 3 luni mai sare peste un prag şi ajunge la...

Autor: Roxana Rosu

11.10.2022, 11:07 284

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a sărit marţi pragul de 8%, fiind cotat la 8,03% faţă de 7,99% cu o zi în urmă, potrivit datelor BNR.

La începutul lunii septembrie indicele era cotat la 7,95%, în condiţiile în care a început anul la 3,02%.

Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei.

Tot marţi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 8,17%,de la 8,14%

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO