Bănci și Asigurări

Creditul de consum a intrat din nou pe crestere in ianuarie

07.03.2006, 00:00 18

Creditul de consum a revenit pe crestere viguroasa in ianuarie, dupa contractia din ultima luna a anului trecut. Expansiunea a fost alimentata in principal de creditul in lei, dar si imprumuturile in valuta au marcat o crestere notabila, pentru prima data din septembrie.

Soldul creditului de consum a ajuns la 16,48 miliarde de lei (4,55 miliarde de euro), marcand o crestere cu mai bine de 5% comparativ cu decembrie. Ritmul anual de expansiune a accelerat la 205% pe an, dupa ce scazuse in luna anterioara, insa ramane sub cel inregistrat in noiembrie.

Luna ianuarie a adus prima crestere semnificativa a creditului in valuta, dupa ce acesta scazuse dramatic in decembrie si stagnase in noiembrie. Soldul acestor imprumuturi a crescut cu 4,4%, ajungand la 4,9 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro). Chiar si cu recuperarea partiala de teren, creditul in valuta ramane la nivelul la care se gasea in august trecut.

Majorarile de capitaluri si transferurile de credite in strainatate operate de banci imediat dupa intrarea in vigoare a normelor BNR care limitau drastic finantarea in devize, in septembrie, incep sa isi arate efectele. Intre timp banca centrala a mai majorat insa in doua randuri rata pentru rezervele minime obligatorii in valuta, care a ajuns la 40%, astfel ca ramane de vazut daca imprumuturile in valuta vor mai inregistra ritmuri de crestere de peste 10% lunar, asa cum se intampla in vara trecuta. Totodata, dobanzile la lei au coborat semnificativ, ajungand si in cazul creditelor de consum la niveluri apropiate cu valuta, ceea ce ar putea sa reduca presiunea pe cererea de finantari in devize.

Creditul de consum in valuta inregistra in ianuarie un ritm anual de crestere cu 201%, sensibil mai mic fata de nivelul din octombrie, de 280%. Cresterile relative rapide au fost insa influentate si de baza de comparatie, mult mai mica decat la lei.

Creditul in lei a continuat in acest timp sa creasca, soldul sau ajungand la 11,5 miliarde de lei (3,1 miliarde de euro), cu 5,4% peste nivelul din decembrie. Prima luna a anului a adus insa o incetinire a ritmului, care a coborat cu mai bine de doua puncte procentuale fata de decembrie, chiar in timp ce bancile anuntau noi reduceri de dobanzi. Temperarea a venit insa dupa patru luni consecutive in care cresterea accelerase. Chiar si asa, ritmul anual de crestere a ajuns la 207%.

Pe de alta parte, BNR a anuntat la inceputul lui februarie ca are de gand sa intareasca sensibil politica monetara, pentru a reduce consumul privat, in conditiile in care excesul de cerere a dus la ratarea tintei de inflatie pe anul trecut (cu tot cu marja de un punct procentual), iar situatia se va repeta cel mai probabil si anul acesta (chiar si banca centrala ia in calcul o inflatie de 6,4% in decembrie, fata de 6% cat este limita superioara a intervalului oficial).

Masurile luate de BNR au dus deja la cresterea dobanzii pe piata monetara, cu aproape un punct procentual, iar miscarea incepe sa se transmita si catre clienti, mai multi jucatori anuntand majorarea dobanzilor platite la depozite, chiar pana la niveluri real pozitive. Pe de alta parte, bancherii spun ca probabil creditele in lei nu se vor scumpi, datorita intensificarii continue a concurentei pe piata. Asteptarile lor sunt insa divergente, fapt ce se vede si in dobanzile utilizate, unele banci platind la depozitele in lei dobanzi mai bune decat percep alti jucatori la unele credite in moneda locala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO