Bănci și Asigurări

Creditarea privată a început să crească din nou în septembrie. „Acum băncile au devenit mai agresive şi pe segmentul creditelor ipotecare.“

Băncile aveau la finalul lunii septembrie a acestui an un stoc de credite acordate populaţiei şi companiilor în valoare de 216,8 miliarde de lei (48,7 mld. euro), cu circa 1,4 mi­liar­de de lei mai mult decât luna trecută, potrivit datelor BNR.

Septembrie a adus astfel prima creştere lunară pentru creditarea privată, după perioada de vară care a adus o contracţie de circa 2,5 mld. lei a stocului de credite. Creştere anuală a creditării neguvernamentale rămâne însă firavă în condiţiile în care avansul abia trece de 1%.

„Fluctuaţia din luniile de vară este normală. În septembrie se reia de obicei activitatea, iar creditarea începe să crească. Luniile de vară s-au suprapus şi cu avansurile ridicate ca urmare a legii dării în plată. Acum şi băncile au devenit mai agresive şi pe segmentul creditelor ipotecare. Apetit din partea populaţiei există, aşadar mă aştept ca creditarea să crească şi în următoarele luni“, a declarat Gabriel Creţu, managing partner al brokerului Adwisers.

Creditarea este ţinută pe linia de plutire de împru­mutu­rile în lei, care afişează o creştere an la an de două cifre.

Astfel, la finalul lunii septembrie băncile aveau un stoc de împrumuturi în lei în valoare de 121,9 mld. lei, în creştere cu 13,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Pe de altă parte, creditele în valută îşi păstrează cadenţa de scădere, marcând în septembrie o reducere an la an de 11%, până la 95 mld. lei. 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.