Deşi cele mai puternice bănci centrale ale lumii sunt mai generoase ca niciodată cu băncile, punându-le la dispoziţie fonduri aproape gratuite şi nelimitate pentru a finanţa revenirea economiilor, banii nu ajung cu totul unde trebuie. În zona euro, doar băncile italiene şi franceze se remarcă prin creditarea solidă a companiilor, iar în SUA banii ajung mai degrabă la giganţii din business decât la firmele mici care duc greul crizei.
În Europa, politica monetară înseamnă a da băncilor bani gratis, scrie The Wall Street Journal. Cu yieldurile obligaţiunilor la cele mai reduse niveluri din istorie şi cu lichiditatea curgând în valuri pe pieţe, băncile centrale din întreaga lume caută noi modalităţi de a stimula economiile.
În zona euro, BCE indică o nouă direcţie: cu un joc de dobânzi, instituţia le permite băncilor să facă mai mulţi bani pentru că o instituţie de credit profitabilă tinde să acorde împrumuturi în cantităţi mai mari. Investitorii nu ar trebui să fie surprinşi dacă rezultatele nu se ridică la nivelul aşteptărilor, notează WSJ. Multe depind şi de cât durează anemia economică. Deocamdată, cele mai recente cifre ale BCE, pentru luna octombrie, arată date slabe despre împrumuturile nete acordate de bănci firmelor, dar şi că fluxurile către depozite sunt puternice, notează ING, care a remarcat că creditarea către gospodării s-a ţinut bine anul acesta, iar cea către afaceri a fluctuat semnificativ.
Astfel, creditarea netă către firme a fost în jur de zero sau chiar negativă în lunile de vară şi toamnă în majoritatea statelor din zona euro. Se remarcă însă Franţa şi în special Italia. În Franţa, creditarea netă de la bănci pentru firme a fost deosebit de puternică şi a rămas aşa mai mult timp decât oriunde, ajungând sub zero abia în septembrie, pentru a-şi reveni uşor în octombrie. În Italia, firmele au continuat să se împrumute masiv de la bănci şi doar în ultimele luni a putut fi observată o decelerare uşoară. Cât despre acumularea de depozite, acestea provin din banii daţi de băncile centrale naţionale instuţiilor de credit contra obligaţiuni guvernamentale - programele de quantitative easing lansate de BCE.
În ultima şedinţă de politică monetară, BCE a lărgit Programul de Achiziţii de Urgenţă pe timp de Pandemie (PEPP) cu 500 de miliarde de euro şi a adăugat noi runde de finanţare pentru bănci, aminteşte WSJ. Preşedinta BCE Christine Lagarde, care încearcă să pregătească economiile pentru o posibilă nouă recesiune, a avertizat că condiţiile financiare s-au înrăutăţit odată cu noul val al pandemiei de COVID-19.“Nu ţine atât de dobânzi, cât de condiţiile oferite celor ce se împrumută“, a spus ea. Cumpărarea de datorii guvernamentale în cantităţi nelimitate nu aduce îmbunătăţiri reale în acest sens, ci îngustează diferenţa dintre costurile de finanţare ale diferitelor state.
Finanţarea prin împrumuturi rămâne în seama băncilor, principala sursă de credit pentru companiile europene. În pofida scopului declarat, facilităţile de creditare pe termen lung ale BCE nu funcţionează dând băncilor lichiditate, ci ajutându-le să facă bani. Băncile nu au nevoie de creditare pe termen lung de la banca centrală. Cât timp pot prezenta garanţii adecvate pentru operaţiunile monetare săptămânale, ele pot întotdeauna să obţină cash. Motivul pentru care băncile accesează aceste facilităţi este să ocolească normele care penalizează împrumuturile pe termen scurt. De când a izbucnit pandemia, există încă un motiv: BCE a menţinut dobânda minimă pentru aceste credite la -1%, sub nivelul pieţei, dar a ţinut dobânda pe termen scurt la -0,5%. Astfel, băncile pot obţine profit doar împrumutându-se şi depozitând banii. Săptămâna trecută, aceste condiţii favorabile au fost extinse până în iunie 2022. În teorie, băncile cu profitabilitate ridicată, şi cu rezerve sănătoase, tind să dea mai mult cu împrumut companiilor şi familiilor.
În SUA, cea mai mare economie a lumii, de generozitatea băncii centrale şi de apetitul pieţelor pentru obligaţiuni nu beneficiază decât companiile mari, scrie Financial Times. Pentru firmele mici, cu activitatea paralizată de restricţiile impuse pentru a încetini pandemia, piaţa creditului este ca şi îngheţată.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre companiile mari. Un exemplu este American Airlines, care a reuşit să strângă în această vară 2,5 miliarde de dolari vânzând obligaţiuni, deşi în acea perioadă ardea 58 de milioane de dolari pe zi. Iar American Airlines este una dintre companiile aeriene cel mai dur lovite de criză. Compania a putut emite obligaţiuni în mare parte mulţumită stimulului extraordinar dezlanţuit în primăvară de Rezerva Federală.
Rezolvarea problemei accesului inegal la finaţare va fi una din misiunile cele mai presante ale noii administraţii americane. Dacă nu reuşeşte înseamnă că pademia va lăsa răni adânci în economie a căror vindecare va dura mulţi ani.
„Acesta este calcâiul lui Ahile al revenirii“, spune Gregory Peters, manager de fonduri la PGIM Fixed Income. „Firmele mici şi mijlocii care nu au acces la pieţele de capital se chinuie grozav de mult. Duc o luptă de supravieţurire şi cu cât chinurile durează mai mult, cu atât mai rău se simt. Sunt pur şi simplu lăsate în urmă. Inegalitatea este prezentă în toate aspectele vieţii în aceste vremuri.“
În SUA, obligaţiunile sunt o sursă importantă de finanţare pentru afaceri, iar piaţa este alimentată chiar de Fed. Pe lângă faptul că achiziţionează titluri de trezorerie de mii de miliarde de dolari, banca centrală cumpără de anul acesta, pentru prima dată, şi datorii ale companiilor. Iniţiativa, deşi modestă ca amploare, semnalizează că Fed poate deveni creditor pentru oricare companie suficient de mare pentru a fi atractivă pentru cumpărătorii de obligaţiuni. Rezultatul este că yieldurile corporate au scăzut înapoi la nivelurile de dinainte de pandemie, deşi condiţiile de afaceri nu sunt tocmai optimiste, şi au permis apariţia unei febre a împrumuturilor. Companiile americane au vândut obligaţiuni de 2.400 de miliarde de dolari anul acesta, stabilind noi recorduri, potrivit datelor Dealogic. Însă cele mai multe dintre companiile americane sunt prea mici chiar şi pentru a se gândi să acceseze piaţa obligaţiunilor.
