Bănci și Asigurări

Costurile coboara sub jumatate din venituri la bancile mari

22.04.2009, 12:43 16

Raiffeisen a reusit anul trecut sa isi imbunatateasca semnificativ rentabilitatea capitalului, aducand indicatorul la aproape 44%, in timp ce BCR si BRD au urcat la niveluri de 38-39%. Rentabilitatea capitalului se calculeaza prin impartirea profitului net la capitalurile proprii ale bnacii.
Toate cele trei banci au obtinut anul trecut profituri record, veniturile fiind insa alimentate si de castigurile din vanzarea participatiilor detinute in cadrul unor companii de asigurari sau a unor portofolii de credite.
Dintre cele trei banci, BRD a inregistrat cea mai modesta imbunatatire a rentabilitatii, in conditiile in care si in 2007 inregistrase un nivel ridicat, la aproape 36%. In schimb, BCR si Raiffeisen avusesera niveluri aproapiate ale rentabilitatii capitalurilor, la 20%.
Indicatorii sunt calculati la nivel individual, dupa standardele romanesti de contabilitate, fiind prezentati in notele care vor fi supuse aprobarii actionarilor, publicate pe site-urile bancilor.
BRD are in continuare cea mai buna productivitate dintre cele trei banci. In 2008 francezii au reusit sa coboare indicatorul cost/venit cu cinci puncte, pana la 38%. BCR a inregistrat in schimb cea mai puternica imbunatatire a acestui indicator, coborand ponderea costurilor in venituri cu 16 puncte procentuale, pana la 41%. Si Raiffeisen si-a imbunatatit acest indicator cu cinci puncte, insa ponderea costurilor in venituri ramane mai ridicata, la 48%.
Anul trecut toate cele trei banci au investit semnificativ in extinderea retelelor teritoriale. BRD a depasit pragul de 900 de unitati, consolidandu-si astfel pozitia a doua pe piata din punctul de vedere al numarului de unitati detinute. Doar CEC Bank, ramasa in proprietatea statului, are o retea mai mare, depasind 1.400 de unitati.
Ramane insa de vazut daca bancile vor putea sa isi mentina performantele si in 2009, in conditiile in care se contureaza tot mai clar presiuni asupra profiturilor, pe fondul incetinirii activitatii de creditare (care genereaza cea mai mare parte a veniturilor), in timp ce provizioanele constituite pentru acoperirea creditelor neperformante musca tot mai puternic din castiguri. La nivelul intregului sistem bancar, provizioanele s-au dublat anul trecut, ajungand la 1,9 miliarde de euro. Datele BNR arata ca si in ianuarie provizioanele au urcat rapid.
De altfel, atat BRD, cat si Raiffeisen au oprit extinderea retelelor teritoriale.
Doar BCR a anuntat intentia de a deschide noi unitati, in cadrul planului de a recupera terenul pierdut in fata celor de la BRD. BCR avea la sfarsitul anului trecut peste 690 de unitati operationale. Raiffeisen a deschis in 2008 peste 100 de unitati, extinzandu-si reteaua la 553 de unitati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO