Bănci și Asigurări

Consecinţele tipăririi de bani de către băncile centrale: în spatele creşterii preţurilor activelor nu se află nimic solid, palpabil, real

Consecinţele tipăririi de bani de către băncile...

Autor: Catalina Apostoiu

23.08.2017, 00:00 539

Creşterea valorii activelor nu trebuie să fie privită ca un lucru rău. Guvernele ar putea folosii banii pentru a investi în educaţie şi infrastructură, scrie Jean-Michel Paul, fondator şi CEO al Acheron Capital din Londra, într-o opinie publicată de Bloomberg. 

Relaxarea cantitativă, prin care marile bănci centrale au cumpărat direct obligaţiuni guvernamentale şi şi-au crescut de patru ori bilanţurile din 2008 încoace la 15.000 miliarde de dolari, a împins în sus preţurile activelor. Acesta a fost scopul: combaterea unui declin economic puternic şi salvarea unui sistem financiar aflat pe marginea prăpastiei.

Totuşi, nimeni nu s-a prea gândit la consecinţele pe termen lung ale acestor intervenţii, scrie Jean-Michel Paul. Între 2008 şi 2015, valoarea nominală a volumului mondial de active investibile a crescut cu aproximativ 40%, la peste

500.000 miliarde dolari, de la peste 350.000 miliarde dolari. Totuşi, activele reale din spatele acestor cifre au suferit puţine schimbări, reflectând efectul inflaţionist al relaxării cantitative la nivelul activelor. Efectele inflaţiei activelor sunt la fel de profunde precum cele ale mai mult cunoscutei inflaţii a preţurilor de consum.

Inflaţia preţurilor de consum erodează economiile cetăţenilor şi valoarea veniturilor fixe. În afară de durerea simţită de consumatori, semnalele economiei privind preţurile devin confuze. Companiile s-ar putea ca fără să ştie să vândă în pierdere, în timp ce angajaţii trebuie să ceară majorări salariale doar pentru a putea ţine pasul cu preţurile. Adevăraţii pierzători sunt oamenii care şi-au pus bani deoparte. Puterea lor de cumpărare este puternic diminuată. Potrivit lui John Maynard Keynes, inflaţia este un mijloc prin care guvernele „confiscă, în mod secret şi pe neobservate, o parte importantă din avuţia cetăţenilor lor“. Inflaţia creează tensiuni sociale.

 „Deşi procesul îi sărăceşte pe mulţi, îi îmbogăţeşte de fapt pe unii.“ Inflaţia activelor împiedică în primul rând distrugerea creativă prin stabilirea unei dobânzi reale negative pe termen lung. Astfel, le permite companiilor care nu mai generează suficiente venituri pentru a plăti un ROE (return on capital) pozitiv să-şi continue activităţile în loc să se restructureze. Astfel, înmulţirea companiilor zombi este una din consecinţele inflaţiei preţurilor activelor. De aici şi nivelul iraţional al leverage-ului şi preţurilor de pe piaţa imobiliară, cu riscurile de credit generate pe viitor.

 În al doilea rând, acest gen de inflaţie generează câştigători şi perdanţi artificiali. Perdanţii se regăsesc în mare parte în rândul clasei de mijloc în curs de îmbătrânire care, pentru a-şi menţine nivelurile viitoare de consum, este nevoită să-şi sporească economiile.

Într-adevăr, economiile realizate de angajaţi cu salarii stagnante generează mai puţine venituri viitoare pentru că activele investibile sunt acum mai scumpe. Câştigătorii sunt cei bogaţi, oameni care aveau economii la începutul procesului, care şi-au văzut valoarea nominală a activelor crescând puternic. Însă, ca şi în cazul inflaţiei preţurilor de consum, cel mai mare câştigător este statul care îşi deţine o mare parte din propriile datorii, practic plătindu-şi singur dobândă, şi una chiar mai mică. Cea mai remarcabilă similaritate dintre inflaţia preţurilor de consum şi cea a preţurilor activelor este potenţialul de a genera turbulenţe sociale. În anii ’70, muncitorii au protestat pentru a cere majorări salariale în linie cu creşterile de preţuri.

Astăzi, clasa de mijloc slăbită, ale cărei salarii sunt în scădere de decenii, este din ce în ce mai supărată pe cei mai bogaţi membri ai societăţii şi caută dreptate socială prin mişcări populiste. Măsurile de relaxare cantitativă au contribuit aproape sigur la voturile de protest din lumea occidentală. Băncile centrale au acum o mare responsabilitate. Dacă vor ignora impactul politic al măsurilor luate, vor exacerba o situaţie volatilă politic. Dacă, pe de altă parte, câştigurile generate de stat din QE pot fi canalizate către o adevărată creare de avuţie economică şi redistribuţie, situaţia va fi una complet diferită, pozitivă.

Acest lucru este posibil. În loc de a dezbate cum şi cât de rapid ar trebui încheiate programele de relaxare cantitativă, băncile centrale ar trebui să plaseze activele generate de aceste programe într-un fond uriaş pentru educaţie şi infrastructură. Dobânda generată din aceste active ar putea finanţa investiţii publice reale. Dacă câştigurile generate de QE sunt investite în politici generatoare de creştere, vor putea fi finanţate pensiile viitoare, iar inflaţia activelor Indusă de guvern poate fi o investiţie, şi nu pur şi simplu o taxă, susţine Jean-Michel Paul.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO