Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Concedieri în sectorul bancar francez: SocGen şi BNP Paribas anunţă reduceri de personal

La fel ca şi preşedintele Emmanuel Macron, cele mai mari bănci franceze de investiţii au intrat în anul 2018 cu încredere, sperând că îşi vor putea consolida poziţia de lideri europeni. Un an mai târziu, la fel ca şi preşedintele francez, BNP Paribas şi Societe Generale s-au confruntat cu gustul amar al realităţii economice, potrivit Financial News.

Valoarea acţiunilor celor două instituţii a scăzut, iar ambii jucători ai industriei finaniare anunţă acum programe de reducere a costurilor, iar acestea aduc cu sine reduceri de personal.

Dintre cele două, deciziile SocGen par mai radicale. CEO-ul Frederic Oudea a promis că va reduce costurile în cadrul braţului de investiţii cu încă 500 de milioane de euro şi că va reduce capitalul cu peste 10%.

Oudea le-a explicat analiştilor că decizia SocGen va rezulta într-o modificare a segmentelor pe care se concentrează, încât banca se va retrage din zonele unde nu are avantaje competitive majore şi se va orienta spre zonele mai puternice, precum derivatele din acţiuni.

BNP a suferit de asemenea din cauza performanţei diviziei de tranzacţionare în 2018 şi a anunţat o reducere a costurilor cu 600 milioane euro, dintre care mai mult de jumătate va fi redus de la banca de investiţii.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.