Bănci și Asigurări

Compania de asigurări Generali a promovat încă o româncă în directorat

Daniela Pene, director vânzări şi marketing la Generali

Daniela Pene, director vânzări şi marketing la Generali

Autor: Adrian Dumitrache

01.12.2014, 00:00 558

Cei doi noi membri au preluat poziţiile rămase vacante în urma încheierii mandatelor fostului director financiar, Beata Petrusova, şi fostului director al Diviziei Vânzări şi Marketing, Andrea Chuda.

Cu o experienţă de 15 ani în domeniul asigurărilor, în special în vânzări, Pene a ocupat în ultimii nouă ani poziţii de conducere în cadrul Generali.

Pe parcursul carierei în companie, Pene a ocupat mai întâi funcţia de Şef Serviciu Asigurări Retail, apoi pe cea de director al Sucursalei Bucureşti şi, timp de patru ani, Director al Departamentului Parteneri Externi.

În ianuarie 2014 ea a fost promovată în funcţia de director al Diviziei Vânzări şi Marketing. Din această poziţie a coordonat activitatea întregii structuri de vânzare - agenţi, brokeri, bănci, leasing - şi a departamentelor de suport aferente.

Pene este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, specializarea Marketing.

Colleto are o experienţă în asigurări de 27 de ani, din care ultimii 12 în poziţii de conducere.

El şi-a început cariera în asigurări în 1987, la Toro Assicurazioni SpA, companie membră a grupului italian Generali.

Începând din 2001, Colleta a ocupat funcţia de director responsabil de controlul subsidiarelor companiei Toro, membru în Directorat pentru subsidiara din Franţa şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere pentru Polonia.

Apoi, tot la Toro, a deţinut poziţia de director de Planificare şi Control şi, ulterior, de director de management al riscului.

Înainte de a veni în Generali România a fost director de Management al Riscului pentru subsidiarele din Nord-Vest ale grupului Generali.

Absolvent de studii universitare în economie şi afaceri, Colleto este specialist în fuziuni şi achiziţii şi a facut parte din mai multe echipe care au realizat acest gen de procese.

Ceilalţi membri ai Directoratului Generali România sunt Adrian Marin, preşedinte, Iuliana Rusei, director Divizia Produse&Reasigurare, şi Veselin Danilovac, director Divizia Daune şi Suport.

Generali România este unul din primii 10 jucători locali pe piaţa asigurărilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO