Bănci și Asigurări

Cine vrea să lucreze la BNR? Banca Naţională are nevoie de 100 de oameni în perioada următoare VIDEO

Cine vrea să lucreze la BNR? Banca Naţională are...

Autor: Iulian Tenchiu

28.08.2021, 00:31 19516

BNR pune la bătaie în perioada următoare 60 de poziţii în cadrul instituţiei, la care se vor mai adăuga ulterior alte 40. Cei care îşi doresc un job în cadrul Băncii Naţionale pot aplica online. Nevoia de personal vine pe toate zonele de activitate a băncii, de la zona de support şi pâna în zona de business.

„Avem în prezent 60 de posturi scoase la concurs şi urmează să mai publicăm probabil încă 40, deci 100 de posturi în perioada următoare sunt scoase la concurs din aproape toate zonele de activitate. Deci apar multe posibilităţi şi oportunităţi şi prima condiţie este însă ca cineva să aplice pentru aceste posturi. Procesul de de aplicare la posturi a fost semnificativ simplificat este foarte simplu, presupune puţine documente şi totul se face online online. Deci suntem suntem bucuroşi să invităm pe oricine care doreşte acest lucru” a declarat Mugur Tolici, director HR în cadrul BNR, la ZF Live.

Pandemia a dat peste cap recrutările în cadrul BNR, banca confruntându-se cu un deficit de personal. Cele mai dificile posturi de ocupat au fost cele din zona de IT şi risk management. Un alt factor care a dus la apariţia unui număr mai mic de angajaţi a fost dificultatea concursurilor  care se dau pentru acest job.

„Am avut situaţii în care nu s-au înscris candidaţi sau au fost înscrişi foarte puţini. Am mai avut situaţii în care candidaţii au renunţat după înscirere. În pandemie, în anumite zone, precum cea de IT sau cea de risk management, era greu să găseşti candidaţi. Concursurile pentru posturi sunt destul de dificile, cee ace îi poate descuraja pe unii dintre candidaţi” a mai spus Mugur Tolici la ZF Live.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO