Bănci și Asigurări

Cei mai bine plătiţi manageri de bănci din 2012

Cei mai bine plătiţi manageri de bănci din 2012

Autor: Anca Dumitrescu

29.04.2013, 17:46 865

Pe locul al doilea se află Morgan Stanley, care a plătit directorilor pentru fuziuni şi subscrieri de titluri, în medie, 1,4 milioane dolari, urmată de Goldman Sachs, cu 1,35 milioane dolari, transmite Bloomberg.

În schimb, remuneraţiile acordate de companiile financiare europene au fost mult mai mici, HSBC, Societe Generale şi BNP Paribas plătind acestor directori în medie sub 806.000 de dolari, potrivit Emolument.

Companiile financiare din Europa au probleme din cauza crizei datoriilor suverane care le-a redus veniturile, în timp ce autorităţile de reglementare le obligă să deţină capital mai mare şi să limiteze bonusurile.

"Apare un decalaj între remuneraţiile de la New York şi Londra. Unele bănci europene de investiţii îşi restrâng activităţile şi trebuie să accepte că nu îşi pot plăti angajaţii la acelaşi nivel ca firmele americane", a declarat Tom Gosling, director la PricewaterhouseCoopers.

Raportul a fost realizat prin intervievarea anonimă a directorilor în privinţa remuneraţiilor. Sondajul a fost realizat în baza răspunsurilor a 190 de directori generali de la 12 companii. Circa 62% dintre aceştia lucrează la Londra, iar restul la Paris, Frankfurt, Statele Unite şi Asia, potrivit Emolument.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO