Bănci și Asigurări

Ceea ce a făcut ca economia Ungariei să crească poate produce cel mai mare cutremur: analiştii se tem că industria a devenit prea dependentă de producătorii auto, în special cei germani, ale căror slăbiciuni au început să se vadă clar

În 2018, ponderea sectorului auto în producţia industrială a Ungariei a fost de peste 28%.

În 2018, ponderea sectorului auto în producţia industrială a Ungariei a fost de peste 28%.

Autor: Bogdan Cojocaru

11.02.2020, 22:01 1570

În ianuarie, când imaginea macroeconomică a Ungariei pentru 2019 nu era completă, euforia era la maxim: se vorbea de o posibilă creştere a PIB de 5%, un nivel de invidiat chiar şi pentru o ţară emergentă. Apoi a venit februarie, cu datele statistice din industrie pentru final de an care au arătat un declin considerabil şi cu semnale de alarmă trase de analişti.

De vină este dependenţa Ungariei de industria auto, în special de constructorii de maşini din Germania. Presa locală scrie că multe companii din industria auto ungară au început deja să efectueze „concedieri pasive“.

În ultimii ani, Ungaria a avut creşteri economice puternice. Aşa ar fi trebuit să fie şi în 2019, an pentru care Capital Economics estima în ianuarie un avans de 5%, apropiat de recordul înregistrat în 2018, de 5,1%. Creşterea ar fi fost o surpriză pentru Europa Centrală şi de Est. Însă cele mai recente date statistice oficiale au spulberat aceste speranţe, arătând  încetiniri apreciabile în mai multe sectoare economice, precum şi un declin în industria auto. În decembrie, producţia industrială a scăzut cu 3,8% în ritm lunar. Analiştii au tras imediat semnalele de alarmă. Însă guvernul nu s-a arătat îngrijorat.

Ungaria este una dintre economiile europene cu cea mai mare expunere la industria auto, scrie Hungary Today. Oraşe mari cum este Györ au economiile bazate aproape în întregime pe industria auto.

Sectorul este din 2011 un motor esenţial al producţiei industriale din Ungaria, iar în ultimele două decenii companiile de profil au reuşit să-şi majoreze producţia semnificativ în fiecare an, mai ales mulţumită cererii din străinătate. De aceea, dacă pieţele de export încetinesc, economia Ungariei încetineşte şi ea, devenind necompetitivă în faţa altor economii mai independente sau mai puţin expuse la exporturile industriei auto. În raportul pentru industrie pentru 2018, Biroul Central de Statistică a arătat că ponderea sectorului auto în producţia industrială a ţării a fost de peste 28%.

Cele mai recente date statistice arată că încetinirea apreciabilă a producţiei industriale din decembrie se datorează mai ales „scăderii semni­ficative“ a producţiei de maşini. Economia a continuat să crească, însă perturbările din industrie s-ar putea să aibă efecte de durată. 

„Ne-am obişnuit cu evoluţii slabe ale industriei în decembrie, dar nimeni nu a fost pregătit pentru această cădere în gol“, scriu analiştii de la ING, care notează că industria maghiară merge din rău în mai rău.  Orsolya Nyeste, analist la Erste Bank, crede că deşi industria ungară s-a dovedit până acum rezistentă la încetinirile din economiile europene, este posibil ca datele slabe pentru decembrie să fie primul semn că această rezistenţă poate să dispară în viitorul apropiat.

Constructorii auto au făcut din Ungaria un centru industrial major pentru Europa. Companiile, în special cele germane, au văzut acolo o mare oportunitate de extindere datorită unui mix de salarii reduse, infrastructură bună şi subvenţii substanţiale oferite de guvern.

Însă economiştii avertizează de mult timp că Ungaria se poate lovi cu uşurinţă de probleme. Dacă cererea pentru automobile se prăbuşeşte ca urmare a unor turbulenţe financiare internaţionale majore, economia maghiară va suferi consecinţe serioase. Între timp, site-ul de ştiri Magyar Hang a raportat că multe companii din industria auto ungară au început să efectueze „concedieri pasive“. Aceasta înseamnă că firmele nu extind contractele de angajare pe termen determinat şi nici nu-i înlocuiesc cu alţii noi pe angajaţii care pleacă din cauza fluctuaţiilor naturale sau a pensionării. Apoi, o parte din forţa de muncă umană este înlocuită cu roboţi. Magyar Hang notează că tendinţa poate fi observată şi în alte părţi ale lumii.

Potrivit Bloomberg, 80.000-100.000 de locuri de muncă din industria auto mondială ar putea să dispară în următorii ani. Asociaţia Germană a Industriei Auto (VDA), un grup de lobby german  puternic, estimează că răspândirea popularităţii maşinilor electrice şi a celor autonome ar putea duce la dispariţia a 70.000 de joburi în următorul deceniu.

Guvernul de la Budapesta nu pare să fie îngrijorat de dependenţa economiei de industria auto şi de vulnerabilitatea acesteia la forţele recesioniste.

Gábor Gion, secretar de stat în ministerul de finanţe, a respins public anul trecut criticile că economia se bazează prea mult pe industria auto şi de aceea este mai expusă la crize economice. Argumentul său este că giganţii din industria auto care şi-au deschis fabrici în Ungaria produc mai ales maşini scumpe,  o piaţă care nu s-a contractat în criza globală din 2008. Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, este unul din constructorii auto de lux germani. Compania are două fabrici în Ungaria şi şi-a văzut profitul prăbuşindu-se în 2019, scrie AP. În ultimul trimestru al anului trecut, producătorul auto a trecut pe pierdere - 11 milioane de euro -, ceea ce subliniază presiunile create de turbulenţele economice şi de eşecul constructorilor de maşini germani în a ţine pasul cu vremurile e-mobilităţii. Daimler a anunţat în noiembrie că intenţionează să reducă cheltuielile cu 1,4 miliarde de euro până la sfârşitul anului 2022 şi că va elimina mii de locuri de muncă. Handelsblatt scrie că Daimler va desfiinţa 15.000 de locuri de muncă.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO