Bănci și Asigurări

CEC vine cu promoţii la creditele de consum în aşteptarea restricţiilor

CEC vine cu promoţii la creditele de consum în aşteptarea restricţiilor

Banca de stat oferă credite de consum de până la 10.000 de euro fără avans şi fără comision de analiză a dosarului

Autor: Ciprian Botea

18.10.2011, 19:30 630

Banca de stat CEC Bank caută clienţi la creditele de nevoi personale şi a redus dobânzile şi o parte din comisioane la finanţările în lei, iar în paralel a lansat şi o variantă în euro.

Aceasta este una dintre puţinele promoţii aruncate pe piaţă de bancheri în această toamnă şi vine în contextul în care Banca Naţională pregăteşte noi reglementări care vizează înăsprirea creditării în valută, în special pe partea de credite de consum.

CEC a redus cu un punct procentual marja fixă la creditele de nevoi personale în lei, la 3,9%, ceea ce înseamnă o dobândă nominală de 10% pe an la nivelul actual al indicatorului Robor la trei luni. Banca a eliminat până la sfârşitul anului şi comisionul de analiză a dosarului, care ajungea anterior la 250 de lei.

Comisionul de administrare a creditului a fost menţinut la 0,3% pe lună, ceea ce înseamnă că dobânda anuală efectivă la un credit de 50.000 de lei pe opt ani urcă la 14,1% pe an. Clientul ajunge să plătească la finalul celor opt ani de contract peste 81.000 de lei.

Varianta în euro este mai ieftină, dobânda nominală fiind de 8,81% pe an, rezultată din aplicarea unei marje de 7,25% pe an peste indicatorul Euribor la trei luni. Costul efectiv urcă la 12,7% pe an la un împrumut de 10.000 de euro contractat pe o perioadă de şapte ani.

CEC a lansat un credit în euro cu toate că este percepută ca o bancă de lei, principala sursă de finanţare în valută fiind depozitele atrase de la clienţi. Banca plăteşte în prezent maximum 2,75% pe an la depozitele în euro, adică peste media pieţei.

Banca mai derulează în această perioadă promoţii şi la creditele de nevoi personale cu garanţii şi la finanţările ipotecare în lei şi euro. Creditele de nevoi personale vândute de CEC Bank au o perioadă de rambursare de până la opt ani, în condiţiile în care BNR încearcă limitarea scadenţei la cel mult cinci ani. Bancherii au propus însă prelungirea acestei perioade până la şapte sau chiar zece ani.

CEC a mai făcut şi luna trecută o mişcare contra curentului, în contextul în care se discută restricţionarea creditării, majorând perioada de acordare a creditelor auto de la cinci la opt ani. Şi avansul plătit de clienţi a scăzut de la 25% la 20%, chiar dacă bancherii trebuie să ceară la acest tip de credite garanţii de 133% din suma împrumutată după aplicarea noilor reglementări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO