Bănci și Asigurări

CEC Bank relansează serviciul de Internet Banking pentru a permite mai multe operaţiuni online

CEC Bank relansează serviciul de Internet Banking pentru...

Autor: Laura Buciu

24.11.2020, 13:40 905

CEC Bank lansează marţi o versiune îmbunătăţită a serviciului Internet Banking, în ziua când aniversează 156 de ani de la înfiinţare. Platforma permite mult mai multe operaţiuni, între care deschiderea conturilor online, autorizare biometrică pentru ecommere şi plăţi online.

„Serviciile bancare digitale reprezintă un pilon important al strategiei de dezvoltare a CEC Bank. CEC Bank este instituţia bancară cu cea mai lungă tradiţie din România, dar ţinem pasul cu vremurile şi avem planuri ambiţioase de modernizare. Nu întâmplător, azi, în ziua în care CEC Bank aniversează 156 de ani, relansăm platforma de Internet Banking. Acest proiect vine în completarea iniţiativelor de digitalizare care au fost deja lansate pe piaţă: platforma CEC_In care permite deschiderea conturilor online, fără deplasări la bancă, lansarea Apple Pay şi Google Pay, autorizarea biometrică pentru ecommerce, plăţi instant şi integrarea cu ghiseul.ro. Lansarea noii platforme de Internet Banking este un pas necesar în direcţia îmbunătăţirii prezenţei digitale a CEC Bank, în condiţiile în care cererea pentru servicii bancare online a crescut în contextul pandemiei COVID-19”, a declarat Mugur Podaru, directorul Direcţiei Operatiuni la Distanţă din cadrul CEC Bank.

Noua platformă de Internet Banking CEC-Online este disponibilă pentru toţi clienţii persoane fizice la adresa https://home.ceconline.ro/ şi va funcţiona în paralel cu vechea platformă în următoarele luni.

Pentru autentificare, clienţii persoane fizice vor utiliza acelaşi nume de utilizator şi codurile generate de token-ul fizic si/sau eToken.

Clienţii pot vizualiza non-stop situaţia financiară, detaliile conturilor, depozitelor şi creditelor, pot seta limitele cardurilor, pot iniţia transferuri şi plăţi, pot face schimburi valutare şi pot constitui depozite şi conturi de economii.

În prezent, CEC Bank are circa 200.000 de utilizatori de servicii online, iar valoarea tranzacţiilor prin aceste canale s-a dublat faţă de anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO