Bănci și Asigurări

CEC Bank emite gratis carduri de debit pentru clienţii care îşi ridicau pensiile în numerar de la ghişeele băncii şi va asigura trimiterea acestora, fără costuri, la adresa de domiciliu a acestora

 CEC Bank va emite gratuit carduri de debit pentru clienţii care îşi ridicau pensiile în numerar de la ghişeele băncii şi va asigura trimiterea acestora, fără costuri, la adresa de domiciliu a acestora, ca excepţie de la practica standard care prevede ridicarea cardurilor din unităţi. 

Cardurile vor fi trimise prin intermediul Poştei Române, în baza unui acord comercial încheiat între cele două entităţi şi vor fi eliberate numai titularului, în baza documentului de identitate.

De asemenea, până la sfârşitul acestui an, banca nu va percepe comisioane de administrare lunare pentru aceste carduri.

După expirarea acestei perioade, clienţii pot opta pentru utilizarea în continuare a cardurilor pentru încasarea pensiilor, cu un comision de 1,5 lei lunar (redus cu 50% faţă de comisionul standard lunar de administrare a cardului), sau pot opta pentru închiderea cardului.

”CEC Bank este unul dintre cei mai importanţi plătitori de pensii la nivel naţional. Persoanele în vârstă sunt printre cele mai vulnerabile în faţa noului coronavirus, de aceea am căutat soluţii pentru a le oferi acces la disponibilităţi în numerar şi, în acelaşi timp, pentru a-i proteja, limitând expunerea în spaţii publice. Prin parteneriatul cu Poşta Română, pe durata stării de urgenţă, vom emite carduri fără comisioane şi le vom trimite gratuit acasă pensionarilor care îşi încasau pensiile la ghişeu. De asemenea, pentru cei din zonele nebancarizate, vom asigura, la cerere, distribuirea pensiilor în numerar, la adresa de domiciliu”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte - director general al CEC Bank.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.