Revolta celor care au luat credite ipotecare sau imobiliare în valută - euro şi franci elveţieni - în perioada de boom nu se va stinge aşa uşor. Având în vedere că este şi an electoral, revolta este şi mai puternică, pentru că aceşti debitori simt că pot obţine mai mult decât o reeşalonare a împrumuturilor oferită de bancă. În acest demers, şi-au făcut aliaţi Parlamentul, care până nu demult fusese cel mai bun prieten pentru bancheri, şi Banca Naţională. Niciun parlamentar nu va lua partea băncilor în aceste vremuri, iar Legea dării în plată este cel mai bun exemplu.
Cei care au luat credite în valută în perioada de boom au fost loviţi de două ori: prin creşterea costului francului elveţian – dublarea lui - şi a euro – cu 30% -, dar şi prin prin scăderea cu 50% a valorii caselor cumpărate. Dobânda nu este o problemă, având în vedere cât de mult au scăzut ratele.
Pentru că nu au găsit înţelegere la bănci în ultimii cinci ani, revolta acelor debitori se îndreaptă către BNR şi către Mugur Isărescu, cu întrebarea: unde a fost Banca Naţională când s-au dat toate aceste credite pe bandă rulantă, credite care aveau în spate un imens risc valutar? Mai ales că BNR ştia că scăderea cursului leu/euro în 2006-2008 la 3-3,6 leu/euro nu era sustenabilă. Iar această scădere a cursului leu-euro a făcut ca şi cursul leu-franc să fie extrem de mic, ceea ce a permis băncilor să vândă credite ipotecare sau de consum în franci, creând iluzia unei sustenabilităţi. Toate creditele în franci au fost făcute de bănci pentru ca românii să se încadreze în achiziţia lor, chiar dacă bancherii şi BNR ştiau că sunt produse toxice, care aveau în spate un risc valutar imens.
George Friedman, şeful influentului institut american Stratfor, scrie în cartea “Următorul deceniu: de unde venim şi încotro ne îndreptăm?” că aceste credite în franci, euro sau yeni japonezi sunt similare creditelor subprime din America. “În special băncile austriece şi cele italiene, susţinute de bani europeni şi arabi, voiseră să ofere credite ipotecare, dar dobânzile din Europa de Est erau mari. Aşa că au oferit acestor cumpărători noi, entuziaşti şi neştiutori împrumuturi cu dobânzi mult mai mici, doar că exprimate în euro, franci elveţieni sau chiar yeni.” El spune că prin aceste produse, aceste bănci au încurajat debitorii să joace pe pieţele monetare mondiale, iar în momentul în care cursurile au crescut au fost distruşi.
În aceste condiţii, ce se mai poate face acum? Dacă creşterea cursului valutar este una dintre probleme, o soluţie ar fi scăderea cursului valutar. Aşa cum a crescut, aşa poate să şi scadă. Dacă cursul euro scade, automat va scădea şi cursul francului. Dacă ar scădea cursul pentru o lună cu 10%, de la 4,45 lei/euro la 4 lei/euro, ar da posibilitatea schimbării creditelor din franci şi din euro în lei la un curs mai bun, ceea ce ar reduce soldul în lei cu 10%. Poate 10% nu e mult, dar i este totuşi ceva. Având în vedere cât de reduse sunt dobânzile la lei în acest moment, schimbarea creditelor din valută în lei este perfect justificată şi poate să fie sustenabilă înainte să se înceapă un nou ciclu de majorare a dobânzilor.
Banca Naţională chiar încurajează schimbarea creditelor din euro sau franci în lei, fără ca băncile să ceară o garanţie în plus, având în vedere că valoarea apartamentelor a scăzut la jumătate, iar debitorii ar fi nevoiţi să vină şi cu alte active în garanţie. Electorata, o lege pe care bancherii nu au susţinut-o şi nu au promovat-o, permite acest lucru.
Poate să scadă cursul cu 10% fără să se rupă economia? Aici este problema Băncii Naţionale, În condiţiile în care România nu mai are o problemă de deficit de cont curent, ci dimpotrivă, are surplus, o scădere a cursului pe termen scurt, nu ar fi o dramă. Chiar ar majora puterea de cumpărare a oamenilor. Oricum, această scădere este pe termen limitat, ca să dea posibilitatea conversiei creditelor în euro sau în franci în lei. Banca Naţională ar fi cea mai fericită, pentru că s-ar reduce şi mai mult expunerea sistemului bancar şi a debitorilor pe împrumuturile în valută. BNR ar cheltui ceva sute de milioane de euro, dacă nu chiar 1-2 miliarde de euro din rezervă, ceea ce îşi poate permite în acest moment. Deci BNR reduce soldul debitorilor în valută cu 10%.
Următorul pas ar fi ca şi băncile să ofere o reducere a soldului pentru cei care vor să treacă de la euro sau franci în lei. Deja câteva bănci au făcut acest lucru, dar poate vor mai face o nouă ofertă. De ce ar face acest lucru? S-ar putea ca băncile să înceapă să piardă mai multe procese cu debitorii privind vânzarea unor credite “toxice” în perioada de boom ştiind ce risc valutar există în spate. Cazurile izolate câştigate de debitori în acest moment, în care un credit a fost adus la cursul valutar din momentul acordării lui, s-ar putea să se înmulţească. De asemenea, la executarea silită sau la darea în plată, băncile pierd mai mult decât ar oferi în acest moment o reducere a soldului cu 20%, spre exemplu.
În total, debitorii ar putea obţine o reducere a soldului cu 30%, ceea ce s-ar putea să accepte. Băncile şi-ar recupera această pierdere prin faptul că scapă de reclasificarea creditelor la Legea dării în plată. De asemenea, s-ar putea să nu mai fie nevoite să îşi majoreze cheltuielile cu riscul valutar.
Nu ştiu dacă este o soluţie acceptată de BNR şi bănci, dar este o variantă care poate fi pusă pe masă. Chiar în discuţiile de la Legea dării în plată.
Ideea este să nu se ajungă ca parlamentarii şi tot Parlamentul să pună pe masă, după Legea dării în plată, o altă lege care să convertească toate creditele date în perioada de boom la cursul din momentul acordării împrumutului.
Legea dării în plată poate constitui un precedent. Depinde de înţelepciunea BNR şi a băncilor de a vedea unde se poate ajunge şi cât de mari vor fi pierderile atunci.
