Bănci și Asigurări

Ce spune Darius Vâlcov despre scenariul în care administratorii de Pilon II se retrag: Planul de rezervă, introdus în următoarea OUG

Ce spune Darius Vâlcov despre scenariul în care...

Autor: Alina Botezatu

02.03.2019, 11:55 1258

Guvernul are discuţii cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) despre ce soluţie va fi aplicată, dacă administratorii celor şapte fonduri de pensii private Pilon II se vor retrage de pe piaţă, din cauza majorării de capital social pe care trebuie să o facă, conform OUG nr. 114/2018. 

„Există planul de rezervă. Este discutat cu ASF. Va fi introdus în următoarea Ordonanţă de Guvern. Dacă citiţi foarte atent legea, observaţi că şi mâine, dacă unul dintre fondurile de pensii ar renunţa, de-abia după doi ani s-ar produce această renunţare. (...) În cel mult o lună de zile, există promovarea, pentru că a trebuit să discutăm cu cei de la ASF, dacă se va pune problema. Dar noi, în acelaşi timp, am discutat şi cu o parte din administratorii fondurilor. O parte dintre ei chiar vor aduce aceşti bani şi niciun fond nu a declarat că se va retrage”, a precizat Darius Vâlcov, consilierul premierului pe probleme economice, în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3.

Săptămâna viitoare, reprezentanţii companiilor mamă ai acestor administratori au programată o întâlnire cu reprezentanţi ai Guvernului.

„În ultimii doi ani, noi am spus un singur lucru: creşterea pentru cei 7 milioane de români care au avut banii la Pilonul II a fost de 2,14%, adică sub nivelul inflaţiei, în timp ce randamentul pentru cele şapte firme care au făcut acest randament (return of equity) a fost de 49% în 2018”, a afirmat Darius Vâlcov.

OUG nr. 114/2018 reglementează că administratorii de fonduri de pensii trebuie să-şi majoreze semnificativ capitalul social în funcţie de nivelul activelor admininistrate, trebuind să aducă, suplimentar, 800 de milioane de euro, în acest an, din care jumătate de sumă până la mijlocul acestui an.

Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), a menţionat, în această săptămână, că toţi cei şapte administratorii de fonduri de pensii Pilon II se gândesc să se retragă din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO