Bănci și Asigurări

Cât pierd bancherii la creditele de consum ajunse în «default»

24.08.2010, 23:52 47

Bancherii reuşesc să recupereze doar 40% din valoarea creanţeiîn cazul creditelor de consum fără garanţii la care clienţii nu maiplătesc ratele (în default), restul reprezentând pierdere, arată unstudiu al Băncii Naţionale.
"Conform băncilor, pierderi mai ridicate (aproximativ 60%) suntînregistrate pentru creditele de consum negarantate cu ipoteci şicardurile de credit. Creditele imobiliare şi de consum garantate cuipoteci înregistrează un LGD (pierdere în caz de neperformanţă - n.red.) în jurul a 20%", potrivit studiului BNR, realizat pe bazaunui sondaj la care au participat principalele zece bănci locale înfuncţie de activitatea de creditare. Datele sunt aferentecreditelor care au intrat în stare de nerambursare în trimestruldoi 2010. În cazul companiilor, pierderea în cazul creditelordevenite neperformante este în medie de 26%, restul sumelor fiindrecuperate prin executarea garanţiilor. Majoritatea creditelorpentru companii au în spate garanţii ipotecare, notează BNR.
Populaţia are datorii la bănci de 24 de miliarde de euro, din carecirca trei sferturi reprezintă credite pentru consum, iar restulsunt ipotecare. Totuşi, în cadrul creditelor de consum BNR le treceşi pe cele de nevoi personale garantate cu ipotecă, care reprezintăcirca jumătate din total. Astfel, creditele de consum fără garanţiireprezintă circa 9 mld. euro.
Atunci când clientul înregistrează întârzieri la plata ratelor,banca începe să ia măsuri pentru a corecta situaţia, dar dacăplăţile nu sunt reluate, trece la executarea silită. Aceastapresupune imobilizarea sumelor din alte conturi şi executareagaranţiilor, dacă există. Banca poate cere în instanţă reţinereaunei părţi din veniturile debitorului pentru a-şi recuperaprejudiciul.
Pe medie, 14% din creditele acordate de bănci înregistreazăîntârzieri la plata ratelor mai vechi de 90 de zile, fiindconsiderate neperformante. BNR cere băncilor să constituieprovizioane integral pentru acoperirea acestor sume, considerând căsunt şanse foarte mici ca plăţile să fie reluate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO