Bănci și Asigurări

Cât câştigă cei care conduc băncile de stat CEC Bank şi EximBank: Peste 20.000 de euro pe lună

Cât câştigă cei care conduc băncile de stat CEC Bank...

Autor: Claudia Medrega

01.09.2021, 10:00 4027

Preşedinţii celor două bănci de stat CEC Bank şi EximBank, Bogdan Neacşu şi Traian Halalai, au câştigat peste 1,2 mil. lei în anul 2020, conform declaraţiilor de avere publicate. Bogdan Neacşu, 42 de ani, care a preluat conducerea CEC Bank în anul 2019, a încasat anul trecut venituri din salarii de 1,23 milioane de lei (254.800 euro), ceea ce înseamnă un venit lunar de aproximativ 102.770 lei, echivalentul a 21.233 euro.

CEC Bank este a şaptea cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active, având ca acţionar statul român prin Ministerul Finanţelor. În 2020, CEC Bank avea active de 41,3 mld. lei, în creştere cu 25,5% faţă de 2019, iar profitul raportat de bancă a fost de 337,7 mil. lei, sub nivelul din 2019.

La rândul lui, Traian Halalai, preşedinte executiv al băncii de stat Eximbank, a încasat anul trecut venituri totale de aproape 1,29 mil. lei (266.442 euro). Doar din salarii şeful Eximbank a încasat 1,03 mil. lei (213.154 euro), ceea ce însemnă un salariu lunar de 85.972, respectiv 17.763 euro/lună. Pe lână salariu, Halalai a mai încasat în tot anul 2020 şi suma de 257.916 lei de la Comitetul Interministerial de Finanţare, Garantare şi Asigurare. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO