♦ Volumul total al despăgubirilor plătite de asigurători în S1/ 2020 a ajuns la 3,35 mld. lei, cu 1,5% mai mult faţă de S1/ 2019 ♦ Jumătate dintre asigurătorii din clasamentul despăgubirilor pe asigurări generale au plătit mai puţine indemnizaţii în S1/2020.
City Insurance, liderul pieţei asigurărilor, deţine conducerea şi în clasamentul celor mai mari despăgubiri acordate de asigurători în primul semestru (S1) din 2020, cu 663,8 mil. lei, în creştere cu circa 22% faţă de S1/2019, în timp ce pe segmentul asigurărilor de viaţă, NN Asigurări de Viaţă conduce topul despăgubirilor cu 208,6 mil. lei în S1/2020, în uşoară scădere cu 1,7% faţă de S1/2019, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Volumul total al despăgubirilor plătite de asigurători în primele şase luni din 2020 a ajuns la o valoare de 3,35 mld. lei, din care 2,85 mld. lei sunt despăgubiri plătite pe segmentul asigurărilor generale, reprezentând circa 85% din total, în timp ce pe asigurările de viaţă, valoarea despăgubirilor atinge un nivel de 499 mil. lei, însemnând 15% din total.