Bănci și Asigurări

Cand isi aleg pensia privata tinerii care se angajeaza acum

25.01.2008, 17:17 25

Intre 42.000 si 63.000 de tineri sub 35 de ani vor intra in piata muncii pentru prima data anul acesta, fiind obligati de lege sa isi aleaga un fond de pensii private (pilonul II). Totusi, ei nu pot semna deocamdata cu niciunul dintre cele 18 fonduri de pensii obligatorii de pe piata, din cauza lipsei temporare a legislatiei specifice.
Potrivit statisticilor, economia a creat anul trecut 150.000 de noi locuri de munca, estimarile indicand ca vor mai aparea inca 100.000-150.000 de noi joburi anul acesta. Procentul celor care si-au ales o pensie privata in cele patru luni de campanie initiala de aderare (17 septembrie 2007 - 17 ianuarie 2008) a fost de 70% (adica 3,6 milioane de participanti, din 5,1 milioane de salariati). Dintre acestia, 60% au aderat fiind obligati de lege, adica avand varsta sub 35 de ani.
Pastrand proportiile, numarul celor obligati anul acesta sa isi aleaga fondul de pensie privata ar putea fi intre 42.000 si 63.000. Acestora li se adauga aproximativ 300.000-400.000 de salariati cu varsta intre 35 si 45 de ani, care nu au ales niciun fond de pensii private in campania initiala. Practic, aceasta este piata pe care se vor bate anul acesta fondurile de pensii, insa lupta nu poate incepe in absenta legislatiei.
Potrivit lui Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), autoritatea de reglementare a pietei lucreaza in prezent la norma de aderare continua, care va stabili conditiile in care tinerii, dar si nehotaratii din segmentul de varsta de 35-45 de ani vor putea adera la unul dintre fondurile de pensii de pe piata.
Procedura cere Comisiei sa lanseze orice proiect de norma in dezbatere publica cu cel putin o luna inainte de adoptarea acelei norme, iar proiectul inca nu a fost publicat.
Totusi, Oancea a declarat ca tinerii sub 35 de ani care intra acum pentru prima data in piata muncii (devenind astfel platitori de CAS si in consecinta avand obligatia aderarii la un fond privat de pensii) vor avea tot o perioada de patru luni pentru a se decide asupra fondului. Daca nu vor lua aceasta decizie in patru luni, ei vor fi redistribuiti automat la unul dintre fondurile de pe piata, printr-o procedura asemanatoare loteriei ce va fi organizata in luna februarie, pentru participantii care nu au aderat in campania de patru luni finalizata pe 17 ianuarie.
In acelasi timp, salariatii cu varsta cuprinsa acum intre 35 si 45 de ani isi vor putea alege fondul de pensii oricand doresc, cu conditia sa ia aceasta decizie pana la varsta limita prevazuta de lege, adica 45 de ani. Conditiile in care ei isi pot alege vor fi de asemenea reglementate de norma de aderare continua.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO