Bănci și Asigurări

Business MAGAZIN. Ce crede Sergiu Oprescu, preşedintele bancherilor, despre dobânzile la lei şi cursul valutar: Dobânda de politică monetară va fi redusă din nou pentru că inflaţia va scădea, dar acest lucru poate aduce deprecierea leului

Business MAGAZIN. Ce crede Sergiu Oprescu, preşedintele...

Autor: Claudia Medrega

17.05.2020, 11:51 197

Creditarea va fi preponderent în lei pentru retail şi un mix lei şi valută pentru corporaţii. Iar perioada dobânzilor mici, posibil mai mici decât în prezent, se va menţine în continuare, după cum anticipează şeful ARB.

Volatilitatea este în mod evident o expresie a unei stări de incertitudine cu privire la viitor. Iar în condiţiile actuale, când toate evaluările se fac pe termen scurt, este normal să ne aşteptăm la o creştere a volatilităţii pe pieţele financiare locale şi internaţionale pentru 2020, mai spune Sergiu Oprescu.

VIX, care este un indice ce exprimă volatilitatea pieţelor de capital, calculat în SUA, a înregistrat deja din a doua jumătate a lunii martie creşteri substanţiale, de la un nivel, să spunem, înainte de criză, de palier, până la un nivel de 6-7 ori mai mare decât cel de dinainte de criză.

Ulterior, începând cu luna aprilie, VIX a înregistrat o evoluţie descendentă, iar acum tranzacţiile se situează în jurul unui nivel de două ori mai mare decât cel iniţial. Răspunsul băncilor centrale, de a mobiliza resurse financiare uriaşe în ţările dezvoltate şi în UE, va contribui la o posibilă tendinţă de scădere a dobânzilor de bază pe principalele valute.

Acelaşi lucru este de aşteptat să se întâmple şi în România, susţine şeful ARB. „Nu este de altfel exclus ca dobânda de politică monetară să fie din nou redusă dacă inflaţia se va plasa în continuare aşa cum este de aşteptat pe un trend descendent. Iar intervenţiile anunţate de către Banca Naţională a României de cumpărare de titluri de stat pe piaţa secundară ar modera şi mai mult dobânzile pe termen lung. 

Dobânzile mai reduse pot însă duce şi la deprecierea leului.” În încercarea de a reduce perioada de recuperare şi revenire a economiilor toate resursele disponibile vor fi folosite.

În Europa nu numai politica monetară din zona euro rămâne neortodoxă, dar şi politicile fiscale naţionale au devenit neortodoxe. Renunţarea la clauzele Pactului de stabilitate şi creştere pentru prima oară în istorie (care limitau deficitul bugetar la 3% din PIB şi datoria publică la 60% din PIB) arată cât de dificilă este perioada pe care o traversăm.

La noi, în premieră, banca centrală a anunţat pe 20 martie că va cumpăra titluri de stat de pe piaţa secundară. Tot atunci a anunţat şi că vor fi posibile reduceri ale rezervei minime obligatorii, aminteşte Sergiu Oprescu

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO