Bănci și Asigurări

BRD vrea să ajungă la 50.000 de carduri preplătite într-un an

Foto Adrian Stoicoviciu

Foto Adrian Stoicoviciu

05.12.2013, 19:58 613

BRD, a doua bancă locală după activele deţinute, vrea să vândă între 50.000 şi 70.000 de carduri bancare preplătite (pre-paid), principalele avan­taje faţă de un card de debit clasic fiind timpul mai scurt de emitere şi faptul că posesorul nu este obligat să deţinută un cont bancar.

„Cardurile pre-paid sunt destinate plăţilor la comercianţi. Am observat o preferinţă tot mai mare din partea clien­ţilor pentru tranzacţii la comer­ci­anţi. Cardul pre-paid nu este un produs foarte prezent nici pe pieţele europene şi mă aştept ca pe piaţa locală cardul pre-paid să aibă o cotă nese­m­nificativă în următorii doi-trei ani“, a declarat Bogdan Spuză, director execu­tiv de marketing şi management al produ­selor în cadrul BRD.

BRD are în portofoliu două tipuri de carduri preplătite, unul dintre ele fiind un card cadou. Emiterea unui card cadou costă 10 lei, iar acesta poate fi încărcat cu maximum 1.000 de lei. Car­dul poate fi achiziţionat din sucursalele băncii, are valabilitate un an şi poate fi utilizat pentru plăţi la terminalele POS instalate în magazine sau pentru retra­geri de numerar de la ghişeu.

Cardul preplătit standard are şi funcţie contactless (care permite efectuarea plăţilor de mică valoare fără să fie necesară trecerea prin cititorul POS şi

introducerea codului PIN) şi permite retra­geri de numerar de la bancomat. Spre deose­bire de plăţile la comer­cianţi, retragerile de numerar sunt taxate însă cu 5 lei (la ATM-urile BRD) şi cu 1% plus 4 lei la ATM-urile altor bănci din ţară sau străinătate.

Emiterea cardului standard costă 20 de lei şi poate fi reîncărcat cu ma­ximum 10.000 de lei pe an. Cardul este valabil trei ani, iar fiecare reîncăr­care costă 5 lei. Consultarea soldului la ban­comat este gratuită, spre deosebire de consultarea soldului în cazul unui card de debit, care costă 2 lei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO