Bănci și Asigurări

BRD, a treia bancă din piaţă, a obţinut în 2020 un profit de 951,5 mil. lei, creşterea costului riscului punând presiune pe câştig. François Bloch, CEO al BRD: BRD este pregătită să suporte criza economică şi are capitalul şi lichiditatea pentru a putea face faţă acestor vremuri dificile. Avem un portofoliu de foarte înaltă calitate

François Bloch, CEO al BRD-SocGen: Există o mulţime de discuţii cu privire la impactul crizei asupra costului riscului pentru bănci. După cum ştiţi, suntem probabil o bancă mai prudentă decât majoritatea băncilor. Acest lucru face parte din modelul nostru de afaceri.

Autor: Claudia Medrega

11.02.2021, 00:07 774

BRD-SocGen, a treia ban­că de pe piaţa locală după active, a reuşit să obţină în 2020 un profit net de 951,5 mil. lei, însă câştigul a fost în scădere cu 37,7% faţă de re­zul­tatul din 2019, în contextul creşterii cos­tu­lui riscului din cauza efectelor crizei coronavirusului.

„2020 a fost un an dificil pentru noi toţi. Dar, a fost şi un an în care am reuşit să facem şi progrese extraordinare. În ciuda scăderilor de volume, mai ales în al doilea trimestru, şi în ciuda scăderii ra­telor dobânzii care ne afectează mar­jele am reuşit să obţinem venituri re­zistente. Costul riscului creşte din nou. Dar, banca este aici pentru a risca şi noi suntem aici pentru a ne asuma riscuri“, a declarat ieri François Bloch, directo­rul general al BRD-SocGen, într-o vi­deo­­con­ferinţă de prezentare a re­zultatelor anuale ale băncii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO