Bănci și Asigurări

BRD raportează în S1/2020 profit de 415 mil. lei la nivel de Grup, minus 47%, influenţat de costul riscului. Francois Bloch, CEO: În contextul economic deteriorat, BRD a obţinut o performanţă financiară globală rezilientă. Continuăm să ne bazăm pe fundamente puternice

François Bloch, directorul general al BRD-SocGen

François Bloch, directorul general al BRD-SocGen

Autor: Cristina Bellu

03.08.2020, 08:08 1103

BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a raportat pentru S1/2020  la nivel de Grup un profit net de 415 mil. lei, în scădere cu 47,2%, faţă de câştigul raportat în perioada similară a anului trecut, când profitul net a ajuns la 787 mil. lei, evoluţie influenţată de costul riscului negativ, care încorporează perspectiva economică deteriorată.

La nivelul băncii, rezultatul net a fost de 405 mil, lei, faţă de câştigul de 802 mil. lei raportat în S1/2019, arată datele din raportarea financiară transmisă luni de grupul bancar.

“In primul trimestru al anului, Romania si intreaga lume au intrat intr-o criza sanitara fara precedent, cu implicatii economice puternice, complexe si dificil de cuantificat. Ne-am adaptat rapid si cu succes organizatia, aplicand imediat masuri corespunzatoare pentru protejarea angajatilor si clientilor nostri, pentru a asigura continuitatea activitatii, pentru a oferi sprijin adecvat clientilor si pentru a atenua impactul financiar asupra bancii", spune Francois Bloch, Directorul General al BRD Groupe Societe Generale.

Creditele nete ale Grupului, inclusiv creanţele din leasing, s-au majorat cu 1,2% faţă de finalul lunii iunie 2019, ajungând la valoarea de 31 mld. lei. Evoluţia creditelor retail a marcat o scădere de 0,4% faţă de perioada similară din 2019 şi a fost determinată de scăderea creditelor de consum cu 3,6%, cauzata de reducerea abrupta a volumului de credite nou acordate in perioada restrictiilor si de credite nete cvasi stabile  in portofoliul BRD Finance, unde a fost consemnatî o creştere de 0,4%, dar cu o tendinta vizibila de revenire incepand cu luna mai, atingand in luna iulie un nivel similar celui anterior crizei.

Raportul BRD mai arată că finantarea companiilor a crescut cu 5,4% în S1/2020 faţă de finalul lunii iunie 2019, evolutie sustinuta atat de creditele pentru IMM-uri, unde s-a înregistrat o creştere de 7,2%, cat si de cele acordate companiilor mari, plus 4,6%. În acelaşi timp, Portofoliul de leasing a crescut cu 16,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, fiind sustinut de finantarea vehiculelor comerciale si a echipamentelor pentru agricultura si industrie.

În ceea ce priveşte depozitele clientilor, perioada ianuarie-iunie 2020 a marcat o creştere de 8,1% a depozitelor de retail, cu un ritm aproape dublu fata de trimestrul precedent, evoluţie determinata de intrari mai mari de la clientii persoane fizice, plus 7,5%, cu conturi curente in crestere cu 32% in dinamica anuala.

La depozitele corporate s-a înregistrat o scădere de 1,6% faţă de perioada similară a anului trecut, evoluţie determinată de o contractie de doua cifre a depozitelor clientilor marilor companii, influentate in principal de reducerea conturilor netranzactionale in euro ca urmare a unei alegeri asumate de gestiune bilantiera, in timp ce resursele IMM-urilor au crescut puternic, plus 18,6%.

La finalul lunii iunie 2020, indicatorul credite nete/depozite a fost de 65,2%, in scadere cu 2,3 puncte procentuale fata de finalul lunii iunie 2019.

În S1/2020, venitul net bancar al Grupului a fost de 1,51 mld. lei, in scadere cu 6% fata de perioada similara a anului trecut, evoluţie determinată in special de scaderea veniturilor din comisioane si a altor categorii de venituri, in timp ce veniturile nete din dobanzi au dovedit rezilienta.

La finalul lunii iunie, activele totale ale Grupului se cifrau la 60,3 mld. lei, în creştere cu 4,3% faţă de 31 decembrie 2019.

Rata creditelor neperformante (NPL) a fost de 4% la finalul lunii iunie 2020, fata de 3,8% la finalul lunii iunie 2019, nivelul de acoperire a expunerilor neperformante (grad de acoperire de 74,5% la finalul lunii iunie 2020 fata de 75,7% la finalul lunii iunie 2019).

Costul net al riscului a devenit negativ, atingand 225 milioane lei, fata de o eliberare de provizioane de 144 milioane lei in S1/ 2019, ce reflecta in principal deteriorarea perspectivei economice.

“Avand in vedere contextul economic semnificativ deteriorat, BRD a obtinut o performanta financiara globala rezilienta si continuă sa se bazeze pe fundamente puternice, cu o rata de adecvare a capitalului solida, lichiditate confortabila si calitate ridicata a activelor”, spune Francois Bloch.

În perioada ianuarie-iunie 2020, utilizarea canalelor digitale a continuat sa se intensifice, astfel că numărul de utilizatori activi unici ai serviciilor de internet si mobile banking a ajuns la 651.000 la finalul  lunii iunie, plus 19% faţă de perioada similară din 2019, în timp ce volumul de tranzactii prin canalele electronice a crescut 32%.

În acelaşi timp, gradul de penetrare digitala pe segmentul companiilor a inregistrat un nivel foarte ridicat, cu mai mult de 96% din tranzactii realizate prin canale digitale.

“Ultimele luni au amplificat orientarea catre serviciile digitale. Suntem pe deplin angajati sa raspundem acestor asteptari, in schimbare, ale pietei si acceleram planul de digitalizare, asa cum am demonstrat cu ultimele noastre lansari”, mai spune Francois Bloch.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO