Bănci și Asigurări

BRD creşte cu peste 3,4% pe bursă după anunţarea profitului record pe anul trecut

BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a raportat pentru 2018 un profit net de 1,54 mld lei, în creştere cu 12% faţă de câştigul raportat în 2017, când profitul net a ajuns la 1,38 mld. lei, fiind considerat cel mai bun rezultat anual al băncii.

“În 2018, Grupul BRD a obţinut rezultate financiare solide, care reflectă dinamica robustă pe plan comercial şi performanţa operaţională foarte puternică. Creşterea a fost impulsionată de avansul creditelor şi depozitelor pe segmentul retail, finanţări în creştere pe segmentul companiilor şi număr mai mare de tranzacţii. Pe viitor, însă, dacă măsurile fiscale introduse prin Ordonanţa 114/2018 se vor confirma, consecinţele pentru economia românească vor fi clar negative ”, a declarat François Bloch, Director General al BRD Groupe Société Générale.

 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.